Va urez vacanta de Craciun fericita, in caz ca aveti asa ceva. Eu n-am. Deplang vremurile cand lucram la o alta firma si aveam concediu intre sarbatori si impuscam cel putin doua saptamani de stat acasa iarna. Acum nu mai e cazul. Practic stau acasa doar 2 zile, restul sunt weekend-uri si astea nu se pun. Dar stiti cum se zice, nemultumitului i se ia darul. Asa ca ma conformez si ma multumesc cu cat am, mai bine asa decat deloc. Nu-mi vine sa cred ca a mai trecut un an. A trecut repede, poate prea repede. Chestia aia cu comprimarea timpului mi se parea o tampenie, dar acum parca incep sa cred. E ciudat ca-mi amintesc exact si cum eram imbracata anul trecut de revelion. Dupa un an... de parca ar fi fost ieri. Ciuuudaaat. Ar fi timpul bilantului anual, nu? Ce am facut eu remarcabil anul asta? Chiar nu stiu, nu mi se pare c-am facut ceva. Toate zilele s-au scurs egal, una dupa alta. Desi, remarcabil mi se pare faptul ca am vazut o bucatica din Europa. Desi asta n-a fost meritul meu. A fost integral meritul sotului meu care a planuit in secret iesirea. Am trait emotii nebanuite pentru o persoana atat de blazata ca mine. Nu credeam sa ma impresioneze atat vizitarea unor locuri si vederea unor tari straine. Si totusi am fost ca un copil in parcul de distractii: fericita pana la lacrimi in multe momente. In aceasta calatorie mi-am ragesit spitirul, veselia, bucuria de a trai. Si mi-am setat obiective pentru anul viitor. Asta e extraordinar pentru mine care, in ultimii ani, am invatat sa traiesc clipa si sa nu astept nimic de viitor, sa nu-mi fac planuri. Acum am un scop: sa revin pe meleagurile care mi-au placut cel mai mult si pe care din pacate nu am avut timp sa le explorez. Voi munci, voi fi cuminte, voi strange bani si ma voi intoarce acolo, in locul unde inima mea s-a simtit libera si fericita, la Amsterdam. Acestea fiind spuse, bilantul facut, promisiunile pentru anul nou exprimate, nu-mi ramane decat sa astept si sa ma tot intreb obsesiv inca doua zile ce o sa-mi aduca Mosul.... si da, sa va urez tututor un Craciun fericit si un an nou minunat si special. Sa ne-auzim cu bine! :)
Si pe drum e nebunie. Sau cel putin era cand am plecat eu de-acasa azi dimineata. Normal ca era, nu? Cine s-ar fi asteptat sa ninga acum, in 15 decembrie? Ca doar traim intr-o tara tropicala! In fine.... Ideea e ca pana ieri n-aveam nici o senzatie de iarna, de sarbatori. Desi de la intai noiembrie am inceput sa vad beteala si globuri de vanzare, saloane, brazi artificiali si alte acareturi de Craciun, degeaba, nici o senzatie. Nici macar colindele romanesti si straine pe care le aud obsesiv la radio, in magazine si oriunde exista un difuzor nu au avut darul de a-mi induce starea de sarbatori. Zapada de azi insa... Gata! E oficial, vine Craciunul! Ura! Ma tot rog de sotul meu de ceva ani buni sa luam si noi ca tot ecologistul un brad artificial. Unul mare si frumos, pe care sa dam bani buni, dar numai o data. Si sa nu mai am de strans ace din covor si la 6 luni dupa Craciun... El nu si nu. Asa ca, anul asta o sa incerc sa-i propun altceva... Ceva de genul asta:
Poate am succes, cine stie. In fond si asta e un brad ecologic, nu?
Da, am vazut filmul in weekend. Am pornit la vizionare cu idei preconcepute, recunosc. Nu am citit nici o recenzie pozitiva, iar cunoscutii care l-au vazut inaintea mea mi-au spus ca e de cacao. Ca efectele sunt spectaculoase, dar ca subiectul e simplist si ca filmul e naspa. Asa ca am pronit cu handicap, sa zicem asa. Voi fi scurta. Concluzia e ca mie mi-a placut. De fapt trebuia sa stiu ca o sa-mi placa, mi-a placut si Ziua Independentei. Recunosc ca ma dau in vant dupa super productiile hollywoodiene. Imi plac efectele speciale spectaculoase si exagerate. Pentru ca la urma urmelor, ce e un film? Un film ar trebui sa redea fidel realitatea? Nu cred, de realitate sunt satula, traiesc realitatea secunda de secunda. Un film ar trebui sa fie cu totul altceva, ceva ce nu poti vedea de-adevarat. Nu? Eu, cel putin, asa cred. Totusi, chiar daca nu reda realitatea, filmul nu trebuie sa fie exagerat de fantastic. De exemplu, doctorul plastician care a luat doar doua lectii de zbor, se suie intr-un avion si zboara mai ceva ca pilotii de MIG profesionisti, fara sa intre in panica vreo secunda macar. Pe urma, eroul principal cade cu masina cu tot intr-o crapatura in pamant din care iese lava si reuseste sa iasa, si pe deasupra salveaza si harta. Asta chiar ca a fost prea de tot, hehe. Dar e un film! Nu se poate sa moara eroul principal in prima jumatate de ora. Deci, da, au existat si faze care m-au enervat, care mi-au insultat inteligenta, dar in general filmul e ok. Mi-a placut, l-as mai vedea cu placere. Ce mi-a placut cel mai mult insa a fost atitudinea eroului principal, care contrar asteptarilor, nu vroia sa slaveze toata omenirea. Nu era genul de "action hero" care bate tot si salveaza planeta. Il cam durea in cur de planeta, el vroia sa-si salveze familia, lucru care mie mi-a placut maxim. Presedintele american insa... s-a sacrificat ca un adevarat ce este el.. haha. Dar nu m-a deranjat prea tare pentru ca e o traditie la americani sa-si sacrifice presedintele in filme. Doar in filme. Cred ca e o dorinta ascusa a americanilor sa-si vada presedintele murind, si cum nu reusesc sa o faca pe bune... il omoara in filme, haha. Cea mai penibila faza insa mi s-a parut aia cu primul ministru italian care moare rugandu-se la Vatican. Faza aia a fost intr-adevar SF cu totul. In realitate, ala ar fi fost primul pe arca. Si singurul. Dar in fine, e doar un film, scaparile sunt iertate. Concluzia, din nou: mi-a placut 2012... Nu ma urati pentru ca mi-a placut cel mai hulit film al anului... hihi.
Sau ma rog, de an nou.. hehe. Am gasit un concurs la care se castiga un mini-laptop. Chiar daca nu e foarte bun, desi ar putea sa fie, simplul fapt ca e cadou deja ma face sa-mi placa! Ca tot romanul, ma bucur la lucruri pe gratis... asta e, nu ma rusinez sa o spun. Asadar, desi n-am nimic de castigat din asta, postez linkul paginii cu concursul aici (da click pe cuvant). S-avem bafta toti! Sarbatori fericite!
Cam asta ar fi. Pentru moment sunt multumita de aspectul paginii, momentan ramane asa. Astept sugestii totusi. Toata agitatia era pentru ca ma saturasem de chestia aia cu "account inactive". Aparea la mine si nici macar nu era vina mea. Pana la urma m-am prins de unde vine, era de la tipul care facuse template-ul pe care il avea inainte. Deci, concluzia logica era ca, daca vreau sa scap de chestie, trebuie sa schimb template-ul. Zis si facut. Problema a fost ca am pierdut tot side-bar-ul, toate gadgeturile. Asa ca mi-a luat ceva vreme sa refac totul. Dar acum e bine, sunt multumita.
P.S. Nu se poate sa plec in concediu, totusi? Vreau in concediu!!
Calm si rabdare. Inca lucrez la aspect. Daca anumire chestii cu care erati obisnuiti nu se regasesc acum, rabdare. In curand totul va fi la loc. Multumesc. :)
Daca as putea sa-i prind pe aia, respectiv alea care au decis ca femeile trebuie sa se emancipeze, le-as rupe picioarele! Pe bune, nu glumesc. Sunt satula sa fiu o femeie emancipata. Ce inseamna in ziua de azi sa fii o femeie emancipata? Inseamna sa te duci la lucru si sa lucrezi zilnic de la 8 ore in sus, sa te intorci acasa si sa iei in piept treburile casei de parca pana in acel moment ai fi stat pe o plaja in Caraibe sa te relaxezi, dupa ce termini si cu alea sa te ocupi de copii, si a doua zi sa o iei de la capat. Si sa o tii tot asa pana la sfarsitul zilelor tale. Ce trebuie sa faca o femeie? Trebuie sa faca tot ce faceau si stramoasele ei mai putin emancipate. Adica sa gateasca, sa faca copii, sa-i creasca, sa spele, sa calce, sa faca curatenie. In plus, trebuie sa se duca la lucru, cot la cot cu barbatii, sa munceasca acolo la fel ca ei, sau cateodata chiar mai mult pentru a avea parte de aceeasi apreciere din partea sefilor, toate astea in scopul nobil de a castiga bani pentru familie. Bani mai putini decat castiga un barbat, pentru aceeasi munca prestata. Femeile emancipate sunt discriminate, cine crede contrariul... treaba lui. O femeie isi gaseste mai greu de lucru si daca e tanara si daca e batrana. Daca e tanara... "poate vrea sa se marite, sa faca copii... si pe urma ma lasa 2 ani cu treaba nefacuta", daca e batrana... "e batrana, nu e frumoasa si o sa vrea sa iasa la pensie". Nu? In final, daca totusi reuseste sa convinga si e angajata, trebuie sa dovedeasca ca a meritat, si sa munceasca ceva mai mult decat colegul ei, eventual sa stea peste program si sa fie si "draguta" cu seful. Unde sunt vremurile in care femeile stateau acasa si aveau doar grija casei? Unde sunt vremurile in care barbatii erau responsabili cu aducerea banilor in casa, cu bunastarea familiei? Nu mai sunt. Din pacate. Sunt sigura ca rata divorturilor si a femeilor inselate de barbati ar scadea drastic daca femeile nu ar fi fortate sa fie niste roboti care sa cada extenuate la sfarsitul zilei, tocmai pe cand sotul lor s-ar astepta sa le vada frumoase si dispuse la diverese nebunii nocturne... Stiu ca multi o sa spuna ca-s o proasta, ca femeile au acum si drept de vot si sansa de a trai singure fara sa depinda financiar de un barbat. Sa va spun parerea mea, pur subiectiva: ma cac pe el de drept de vot. Imi pare rau ca niste oameni au trebuit sa moara ca eu sa am drept de vot. Eu nu vreau sa am drept de vot pentru ca nu am cu cine sa votez. Oamenii aia au murit in zadar, in ceea ce ma priveste. Pacat de ei. Totusi asta nu ma face sa ma duc sa votez cu un bou, doar pentru ca am dreptul, ca pentru dreptul asta au luptat oameni. Nu, refuz sa votez cu boi. Cat despre traitul singure... nu cunosc nici o femeie singura, fie ca-i nemaritata, fie ca-i divortata, care sa se bucure ca-i singura. Toate vor sa aiba un barbat alaturi, TOATE. Alea care spun minunatul cliseu "mi-e mai bine singura" vor de fapt sa spuna ca nu si-au gasit inca barbatul potrivit, ca inca mai cauta. Si cauta, toate cauta. Oamenii sunt facuti sa stea impreuna, femei cu barbati, sa faca copii si sa fie cat se poate de fericiti. Singurul lucru pozitiv din emanciparea femeilor pe care-l vad eu e ca putem purta pantaloni. Pantalonii sunt minunati. Dar as renunta imediat la ei, la dreptul de vot si la dreptul de a-mi rupe oasele la munca in favoarea unei vieti tihnite de casnica. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o lenesa, imi place sa muncesc. Nu-mi place ca trebuie sa muncesc dublu. Pentru ca vin la birou nu ma scuteste nimeni de munca de acasa. Sunt deja extenuata si sunt la jumatatea vietii (sper!). Ce o sa fac in cealalta jumatate, daca deja nu mai pot?
Sau poate doar Resita? Nu stiu, stiu doar ca de patru zile de cand ma plimb in tot orasul pe jos am observat o sumedenie de magazine mai mari sau mai mici cu produse second hand. Si spun produse si nu numai haine, pentru ca in afara de mancare, am vazut ca orice se poate cumpara de la second hand. Nu ca ar fi neaparat un lucru rau, pentru ca foarte multi arunca lucruri in perfecta stare de functionare si cu un aspect corespunzator doar pentru ca isi permit sa-si ia ceva mai nou si mai interesant. De exemplu eu: am aruncat un frigider, un aragaz si un boiler electric, pentru ca mi-am luat frigider si aragaz noi iar in loc de boiler, centrala. Cele aruncate erau destul de noi si alea, utilizate corespunzator, deci in stare foarte buna. Cineva le-a luat si s-a bucurat de ele. Pe gratis. In schimb am vandut niste mobila, de care nu mai aveam neveoie pentru ca imi luasem alta noua. Am dat-o ieftin, desi eu as fi dat-o pe gratis... dar am fost impinsa de la spate si indemnata "sa nu fiu fraiera". Asa ca am vandut-o. Cu genul asta de second hand sunt de aocrd si chiar incurajez. Pentru ca e greu daca ai salariul mic si esti o familie tanara, proaspat formata sa-ti iei din prima de toate, mai ales acum cand creditele se dau tot mai greu. Totusi, de aici pana la a-ti lua chiloti de la second hand e cale lunga. Si totusi oamenii, destul de multi, isi iau chiloti de la second hand. Pentru ca sunt 1 leu acolo, iar intr-un magazin cu haine noi, de la 3 lei in sus... E trist. E foarte trist. Si m-am gandit ca faptul ca s-au inmultit magazinele second hand (mai ales cele de haine, care totusi ne sunt absolut necesare) e o dovada a faptului ca romanii sunt saraci. Prea saraci. Si m-am gandit ca atunci cand voi observa ca se raresc magazinele second hand inseamna ca s-a relansat economia, ca tara merge mai bine si ca oamenii au din nou locuri de munca, eventual bine platite, care le permit sa-si cumpere haine noi, pe care sa le arunce dupa cateva purtari si pe care sa le cumpere de la second hand alte popoare, din alte tari. Momentan insa pare utopic ce spun. Speranta insa, moare ultima.
Cel putin asta a fost concluzia la care am ajuns eu dupa o discutie cu fiica-mea. Ea ma intrebase cum de ea, la 8 ani, nu are inca o prietena printre colegele ei. I-am spus ca nu stiu si m-am oferit sa-i impartasesc experienta mea si sa-i povestesc cum am facut eu cand m-am impietenit cu cele cateva prietene bune pe care le am si in ziua de azi. Pe prima, G, am cunoscut-o in clasa intai. Ne mutasem amandoua in acelasi bloc proaspat construit in cel mai nou cartier al orasului si mergeam amandoaua la aceesi scoala proaspat construita in cartier. Si pentru ca scoala era aproape si noi eram vecine mergeam impreuna la scoala si ne intorceam impreuna de la scoala. Si asa ne-am imprietenit, pe drum. Pe a doua, F, am cunoscut-o in clasa a cincea, cand m-am mutat la o alta scoala din cartier. Si ea era intr-un fel vecina cu mine, statea in blocul de langa. Si cu ea aveam acelasi drum, plus eram in acceasi clasa. Si uite asa ne-am imprietenit, pe drumul spre scoala si de la scoala acasa. Pe a treia, P, am cunoscut-o cand am ajuns la liceu. Si ea locuia in cartier si era colega de clasa cu mine, deci ne-am imprietenit pe drumul spre scoala, in inghesuiala din tramvai. Pe a patra, M, am cunoscut-o cand m-am mutat la un alt liceu. Locuia ceva mai departe de mine, nu chiar la mine in cartier, dar o buna parte a drumului o faceam impreuna. Si cu ea m-am impietenit pe drum. Pe a cincea, C, am cunoscut-o la facultate. Nu locuiam deloc apoape una de alta, dar chiuleam impreuna de la cursuri si mergeam sa bem cafea impreuna. Pe a sasea, S, am cunoscut-o cand mi-am schimbat locul de munca in urma cu aproape doi ani. Stam in acelasi cartier, relativ aproape dar ne-am imprieteneit pe drumul facut pe jos catre si dispre sala de fitness. Pe a saptea, M2, am cunoscut-o cu multi ani in urma, dar nu am apucat sa ne intalnim prea des, nu frecventam aceleasi cercuri. Acum insa, ne-am imprietenit cu copii in parc si datorita faptului ca e un logoped minunat care a lucrat cu fiica-mea. Totusi, e o constanta in viata mea faptul ca leg prietenii pe drum, la pas. Fiica-mea nu are sansa asta. Scoala ei nu e in cartier, e departe. Copii nu mai merg la scoala din cartier acum. Se duc la alte scoli, nu stiu de ce. Si toti vin cu parintii cu masina, si pleaca tot asa. La scoala nu prea au timp pentru ca au destul de multe activitati si nu apuca sa socializeze. Pe urma in parc, daca cumava nu se cunosc dinainte, nu prea socializeaza nici acolo. Oricum, foarte multi nici nu ies in parc, pentru ca in ziua de azi si parintii au foarte putin timp liber si oricum, parca nu mai ai curaj sa-ti lasi copilul singur in parc. Trec prea multe masini, sunt prea multi ciudati. Asa ca bietii copii sunt condamnati la o viata trista si singuratica in fata televizorului si calculatorului. Sunt grasuti, nu au energie sau au prea multa si nu stiu cum s-o consume. E trist dar adevarat, si din pacate nu prea reusim sa facem nimic in acesta privinta. Eu am incercat ceva acum. Am dat-o pe fiica-mea la karate. E un loc unde copii au ocazia sa se miste, sa se disciplineze si mai ales sa socializeze. Sper sa reusesc, e trist sa-ti vezi copilul amarat, plangand de dorul unei prietene pe care inca nu a reusit sa o intalneasca. Fiica-mea inca e un pic mai norocoasa. Are un prieten, dar care din punctul ei de vedere are un mic neajuns: e baiat. Ea e deja la varsta la care isi doreste o prietena fata, cu care sa discute despre Hannah Montana, cu care sa-si faca freze, sa se imbrace fistichiu si cu care sa rada, asa cum rad eu cu prietenele mele, de o alta fata care s-a imbracat cine stie cum.... Hai sa ne amintim de copilaria nostra, hai sa incercam sa ne lasam copii mai liberi, hai sa-i scotem din casa din cand in cand. Au si ei dreptul la copilarie.
Am si eu o intrebare si in acelasi timp o rugaminte de a mi se explica ce naiba e chestia asta!? (si anume chestia aia cu account inactive)
A aparut din senin, nu reusesc sa-mi dau seama in codul html unde e despre ea, si ma innebuneste! Daca stie cineva sa-mi spuna de ce a aparut si cum sa scap de ea.... as multumi frumos si as fi foarte recunoscatoare! Precizare: inainte sa apara ciudetenia, in locul ala era un simplu buton RSS, care acum a disparut.... Multumesc anticipat!
Nu, nu sunt la birou azi. Totusi, aveam chef sa scriu pe blog, si timp, mai ales. Nu stiu ce o sa iasa din postul asta, pentru ca desi am chef de scris, nu am nici o idee in cap. Adica genul ala de idee care coace si brusc imi dau seama ca am un subiect. Nu, de data asta scriu doar asa. Poate pentru ca ma plictisesc, pentru ca ma doare capul si pentru ca nu am cu cine sa schimb o vorba. Din nou sunt singura acasa, si asta ma seaca. Mi se schimba programul, pe de o parte e mai lejer, pe de alta parte mai obositor si cu siguranta mai plictisitor, in anumite momente. Nu ma intelegeti gresit, faptul ca stau cateva saptamani doar cu fiica mea e minunat, e un copil adorabil si destul de mare acum ca sa pot purta discutii destul de interesante cu ea. Dar totusi, prezenta unui alt adult in casa lipseste. Mai ales cand adultul e sotul meu. Ma simt bine cu el si cand vedem un film impreuna, si cand comentam politica si cand mancam si cand facem cumparaturi si cand spunem bancuri si mai ales seara in pat. E clar, nu? Si in plus e normal sa fie asa. Mi-e dor de el deja si a plecat doar de cateva ore. Ma streseaza Google Analytics. Cum se foloseste chestia asta? Mi-am facut cont, am facut ceva setari, dar degeaba. Eram si eu curiosa cine si de unde ma viziteaza, voi n-ati fi? Desigur, am Histats si vad si acolo, dar vroiam si Google Analytics. Recunosc ca nu am prea apucat sa studiez despre el, dar nici despre Histats nu am studiat si tot vad statisticci si rezultate. In Google, nimic. Celalalt imi arata de exemplu 14 vizitatori noi intr-o zi, pe Google sunt zero. Mereu zero. Ceva e cu siguranta in neregula acolo. Ori programul e prost, ori eu n-am setat bine. Inclin spre a doua varanta. Ba nu, mint, intr-o zi mi-a aratat un vizitator. Wow.. tare. Daca cine stie cum functioneza chestioara asta, sa ma invete si pe mine, vaaa rooog. Multumesc anticipat. In rest, toate bune si frumoase, mai ales eu, haha. Ce gluma de cacao. Nu era tocmai momentul cel mai potrivit sa scriu, tinand cont ca n-am idei, nu? Ah, azi votare, deci nimic de vazut la TV. Sunt curioasa totusi sa ma uit deseara sa vad cine iese pe primele doua locuri. Complet inutil, dar totusi... Ok, ma duc ca mai citesc dspre Google Analytics, poate ma luminez. Paaa. P.S. Mi-a disparut chestioara aia cu "Toateblogurile"... de ce oare? M-au dat afara de acolo?? Am fost sa verific si surpriza, nu pot intra pe site... hummm. Bizar.
Portie dubla de Badea. Mircea Badea si Evelyn Badea. Pe Evelyn Badea nu o apreciez prea mult oricum. E ziarista de tabloid. Cred ca am spus totul. O persoana care se baga cu picioarele in viata oamenilor, chiar si vedete - mai mult sau mai putin vedete - nu poate castiga respectul si simpatia mea niciodata. Dar am decis sa o ignor, pe ea si pe altele/altii ca ea. Totusi, se pare ca ea nu vrea sa fie ignorata, nu se multumeste cu statutul de ziarista de scandal, ea vrea sa fie vedeta scandalului. Asa ca din cand in cand declanseaza cate unul. Ca zilele astea cand se ia de viata unei tipe de care oricum nu a auzit nimeni, cica o fosta prietena a lu' nevasta lu' Petre Roman. Grija mea de petre Roman, de fosta si actuala nevasta si in special, grija mea de fostele prietene ale actualei neveste. Nu inteleg genul asta de asa zise stiri. Pe cine intereseaza asa ceva? Daca toata lumea ar fi ca mine, toate tabloidele ar da faliment. In fine... concluzia este ca nu mai pot cu Evelyn Badea care se da in spectacol pe la toate televiziunile. Nu mai poti sa dai pe nici un canal romanesc ca ea e acolo si injura pe cate cineva cu o voce pitigaiata care zgarie timpanul. Bleah. De aia in timpul zilei tin aproape de Travel and Living si ma uit cum isi construiesc unii case. Mi se pare mult mai interesant sa vad cum niste englezoi bogati isi fac o casa pe apa decat sa vad pseudovedete care se cearta. Mircea Badea. Fratele meu de suflet. Nu ne cunoasteam, nici nu cred ca o sa avem ocazia sa ne cunoastem, dar eu il consider fratele meu geaman. Avem aceeasi varsta, se pare ca modul si perioada in care am crescut ne-au facut sa fim asemenatori in gandire si imi place asta. Imi place mereu cand intalnesc, direct sau indirect, persoane cu care am lucruri si ganduri in comun. E o confirmare a faptului ca eu nu-s nebuna daca gandesc asa. Deci mai sunt si altii.. atunci e bine. Ceea ce ma face sa-l bag azi in aceeasi categorie cu Evelyn Badea e faptul ca nu mai suport discursul lui interminabil despre Basescu si cat de rau e Basescu. E rau, e ingrozitor, e o catastrofa. O stim cu totii acum, chiar si fraierii ca mine care l-au votat de 2 ori (o data la alegerile trecute si inca o data la suspendare). Am crezut ca-i potrivit, si nu a fost. Cum sunt de acum convinsa ca nu va fi niciunul. Oricine ar fi presedinte in Romania, nu ar fi potrivit. Suntem neguvernabili, asta e. Deci, stim cu totii ca Basescu e moartea, gata de acum, ajunge cu criticile. Are atatea in cap Badea asta, si totusi ramane cantonat in injurarea lui Basescu. E pacat de el, ca-i baiat destept. Mai am insa o speranta, ca Basescu nu mai iese presedinte de data asta, si odata cu disparitia lui de pe scena politica, va reveni si Badea la Badea ala pe care il iubesc eu. Ala simpatic si destept. Iar doamna Evelyn.. sa-si spele gura cu sapun si sa mearga la culcare.
Mai tine cineva minte situatia aia particulara din timpul sesiunii, aia in care te afli de cate ori ai de invatat si iti dai brusc seama ca nu poti invata daca nu ai facut inainte curat, daca nu ai gatit, daca nu ai spalat vasele, rufele, geamurile, daca n-ai facut cumparaturi...? Eu asa eram. Aveam 4 zile la dispozitie sa invat o tona de materie. Ma trezeam de dimineata in ziua 1, puneam cartile si notitele pe birou si ma asezam in bucatarie la o cafea. In timp ce sorbeam cafeaua ma gandeam la cat am de invatat si-mi faceam planul: sunt 14 cursuri in 4 zile, deci daca invat vreo 4 pe zi, imi ramane timp in ultima zi sa mai si repet. 4 cursuri nu pareau multe, totul parea ok. Eram fericita ca am conceput asa un plan bun de bataie. Ura! Dupa care roteam ochii prin bucatarie si.. dezastru.. vase nespalate! Spalam vasele imediat. Apoi asteptam sa se zvante si le puneam la loc. Hummm.. parca mi se facea foame. Ma uitam in frigider si nu era nimic de mancare. Faceam ceva de mancare. Pe urma trebuia sa spal din nou vase. Humm.. parca geamul asta e murdar... Daca tot m-am apucat de geamuri... le spal pe toate. Vai de mine ce de mizerie pe covoare. Nu-i nimic, aspir. Toata casa (am avut norocul sa fiu studenta la mine in oras si deci sa locuiesc acasa... apartament cu 3 camere, peste 80 mp... covoare peste tot!) Dupa aspirat covoare mi se parea ca e totul ok, doar ca erau niste rufe de spalat... iar eu nu aveam masina de spalat pe vremea aia, asa ca spalam cu mana. Ma duceam sa intind rufele in balcon si stupoare! Acolo era totul in dezordine.. ca de altfel in toata casa... deeeeci.. ordine peste tot. Intre timp se facuse seara, nu mai era cazul sa invat, mai ales ca eram rupta de oboseala. Ziua 2: Descopeream o carte superba, care nu avea nici o legatura cu rezistenta materialelor, evident. Un roman. De dragoste. Am citit 3 pagini si nu m-am mai putut dezlipi. Ziua 3: Din nou mizerie in casa. Ufff... Ziua 4: La naiba! Maine e examenul si eu n-am invatat nimic... Citeam ceva in diagonala, nu retineam nimic, si luam un 5 la examen, asta in cel mai fericit caz! Ei bine... exact asa ma simt acum la lucru. Am de facut o chestie imputita. O am de vineri.... cu termen de predare azi, marti, la ora 16. Inca n-am scris nici o vorba, dar mi s-a parut foarte interesant sa stau la cafea o ora, sa scriu acest post interminabil, sa merg la baie de foarte multe ori, sa caut o dieta pentru ca as vrea sa slabesc putin, sa citesc bloguri, ziare, sa ma pensez, sa-mi fac freza.. orice, doar sa nu ma apuc. O fi lene, o fi dezinteres, or fi amandaoua combinate... Nu stiu. Stiu doar ca mi-e o lehamite ingrozitoare sa ma apuc sa fac ceva ce nu stiu exact cum se face, ceva ce nu prea inteleg dar un ceva ce ar trebui sa-l pot explica. Si brusc ma simt ca in urma cu 10 ani, cand as fi facut orice numai sa nu ma apuc de invatat. Cine a spus ca in viata omul evolueaza, a gresit. Eu nu evoluez deloc, eu ma invart in cerc. Si acum sunt iar in punctul ala... punctul cu "sa ne prefacem ca avem ceva foarte important de facut ca sa nu facem ce trebuie facut". Chestia ma tracaseaza infernal. Imi vine sa plang de nervi si totusi nu pot face nimic. Probabil ca undeva la ora 14 azi ma voi apuca de lucru, si voi face tot ce pot face in 2 ore, dar nu va fi suficient. Nici pe departe. Mi-e sila de mine, de lucru, de birou si de tot ce are legatura cu asta. Vreau acasa. De tot. Casnica. La asta ma pricep, asta nu ma streseaza. Nu mai vreau sa am o cariera, nu mai vreau sa-mi bat capul cu toti ciudatii si cu diverse probleme care-mi fac neuronii sa explodeze. Vreau pace sufleteasca, vreau liniste, vreau altceva. Uf.
Hahahaha. Sunt la liceu, cica. Eu as fi crezut ca-s inca la scoala primara (probabil ca multe din raspunsuri le-am ghicit... singura de care era 100% sigura e ce "de ce" sta in Timisoara, hehehe).
Romania e isterica. Pe bune. E isterica cu gripa porcina, e isterica cu guvernul, e isterica pentru ca nu sunt bani, e isterica din cauza campaniei electorale, s.a.m.d. Unele isterii sunt relativ justificate, ca cea referitoare la gripa porcina. Cel putin eu ii gasesc o justificare. Chiar daca boala nu e prea grava, se raspandeste usor si daca o ai trebuie sa te izolezi. Daca se imbolnavesc multi, multi vor sta acasa si treaba nu va merge inainte, treaba care si asa e deficitara. Asta ar putea fi o problema. Isteria cu guvernul nu o inteleg, si nici pe cea cu alegerile. Astea n-ar trebui sa afecteze oamenii de rand, pentru ca, dupa cum am mai spus, parerea mea e ca indiferent cine e in guvern sau cine e presedinte, pentru oamenii normali e acelasi cacat. Scuzati expresia, dar nu se schimba chiar nimic in viata mea sau a ta daca e Basescu sau Geoana, daca e Udrea sau oricine altcineva... Isteria legata de bani o inteleg perfect insa. Omul trebuie sa traiasca.. cel putin teoretic. Ca mai marii tarii nu impartasesc convingerea mea ca oamenii trebuie sa mai si traiasca, sa mai si manance, sa se mai si imbrace, sa-si mai si plateasca intretinerea, nu numai sa voteze.. pai de asta nu ma indoiesc deloc. Pentru ei important esti doar cand trebuie sa te prosteasca sa mergi sa votezi, sa le asiguri lor traiul, in rest... duca-se naibii fraierii astia, nu? In fine, ultima isterie e cu vaccinul. Vorbeam si cu mama si ea e de-a dreptul panicata de efectele acestui vaccin anti gripa porcina. Care cica ar fi facut ca sa ne decimeze... daca nu a reusit boala, poate iese cu vaccinul. Nu stiu daca e chiar asa, dar pe net circula niste informatii cel putin alarmante. Nu stiu daca sa fiu speriata sau nu, daca sa ma vaccinez sau nu, daca sa accept sa fie vaccinata fiica-mea la scoala... Dar sa zicem ca ma hotarasc ca nu vreau sa fie vaccinata. Daca e obligatoriu si nu pot refuza si pe urma copilul se simte rau, ce fac? Si uite asa se mai adauga o isterie si un stres la viata mea deja suficient de stresata. Privind lucrurile din acest punct de vedere, ajung la concluzia biblica "fericiti cei saraci cu duhul" si la concluzia americana "ignorance is bliss". Cu cat stii mai putin, cu atat ai mai putine incertitudini, cu atat iti faci mai putine probleme si iti pui mai putine intrebari retorice, si deci esti mult mai fericit. Ignorance is bliss, as vrea sa nu mai fiu bombardata cu tot felul de informatii, mai mult sau mai putin folositoare, si, cateodata, mai mult sau mai putin adevarate.
Luna asta, acest blog a implinit un an. E deja marisor, gangureste, mai are si cate o zi de varf in care are aproximativ 10 vizitatori. E bine, e foarte bine. Eu sunt multumita. Mai ales ca nu-l scriu pentru "audienta" (desi audienta e magulitoare), il scriu mai mult pentu mine. Stiu ca pare ca vorbesc cu cineva cand scriu, asa e. Vorbesc cu mine in primul rand. De cand ma stiu mi-a placut sa vorbesc cu mine, parca ideile mi se par mai clare, rezolvarile mai usoare atunci cand imi spun ideea cu voce tare, cand o si aud, nu numai o gandesc. Oricum, la ceas aniversar am vrut sa va spun doar atat: Va multumesc ca ma vizitati, ca ma cititi si sper ca v-a placut, sau ca nu v-a placut.. sper ca ati simtit ceva, indiferent ce. Mai treceti pe la mine, hai pa.
Cred ca toata lumea a vazut, voluntar sau involuntar, bannerele de campanie ale lui Basecu Traian. De prima data cand am vazut unul mi-a sarit in ochi ceva, si anume ca era scris pe el, citez: "La Bine si la Greu". In urma vizionarii am avut o revelatie. Sa explic: in limba romana, spre deosebire de limba engleza (in titluri in mod special) sau germana (substantivele) de exemplu, cuvintele, indiferent ce ar fi ele, substantive, verbe sau orice altceva, nu se scriu cu litera mare, cu exceptia inceputului de propozitie, numelui propriu si poate ca mai sunt vreo 2 exceptii dar cuvintele scrise cu litere mari in bannerul respectiv nu cred ca intra la capitolul "exceptii". Doar poate daca doresti neaprat ca initiala sa scoate ceva anume in evidenta. Si cred ca acesta este si cazul din bannerul lui Basescu Traian. Literele care-ti sar in ochi imediat sunt: LBG. Acuma... nu stiu altii cum sunt dar mie mi-a venit imediat in cap un cuvant care mie personal nu-mi face cinste, dar care se aplica perfect, vine turnat ca o manusa din cea mai fina piele... politicienilor, si anume LABAGIU. Eu asa am gandit, poate sunt eu rea. Sau poate n-am inteles eu, poate Basecu Traian nu vroia sa se autogratuleze cu apelativul respectiv, poate apelativul ne era adresat noua, votantilor, care daca ne ducem inca sa votam cu asa un personaj nu putem fi altceva decat niste labagii tristi. Ma rog, cel putin asta cred eu. Cine mai are timp sa-l creada pe Base sau pe oricare dintre candidati, daca tot veni vorba, isi merita apelativul respectiv. Eu una am incetat demult sa mai cred in texte alcatuite di fraze sforaitoare de genul:
"Viziunea mea pentru o Românie modernă
Văd o Românie modernă şi asta îmi dă forţa să fiu optimist şi să rămân un luptător.
Văd o Românie puternică formată din români activi şi creativi, o societate, un stat care funcţionează în slujba cetăţeanului.
Văd o Românie încrezătoare în propriile forţe, o ţară construită pe dialog şi valori comune.
Văd o Românie unde cei mulţi sunt cei puternici, în care clasa de mijloc câştigă mai bine şi îşi face vocea auzită.
Văd o Românie cu o economie stabilă şi puternică, în care predomină competitivitatea şi spiritul întreprinzător.
Văd o Românie cu o agricultură europeană şi sate în care locuitorii din mediul rural să aibă parte de aceleaşi şanse ca la oraş. "
Citat de pe site-ul de campanie al lui Basescu Traian.
Asadar... el vede multe, el vede bine, desi n-ai crede. Totusi el vede. Cum naiba de vede numai el si eu nu...? Poate pentru ca ochii lui sunt diferiti de ai mei. Si eu am ochii albastri, ca si el, dar ai meu se uita inainte iar ai lui nu sau cel putin nu tot timpul. Asta a fost o rautate, stiu, dar nu ma puteam abtine. In fine, ideea e ca nu ma duc la vot, din nou. Nu a reusit sa ma abureasca nici sa merg la referendum. E prosteala pe fata. Daca rezultatul ar fi pozitiv, asta ar insemna ca dragutii de parlamentari sa se mazileasca singuri, si am senzatia ca nimeni nu-i asa de bou sa-si taie singur carac de sub picioare. "Dacat" poate Dorel ala din reclame. Dar parlamentarii nostri nu-s Dorel, au dovedit asta in ultimii 20 de ani. Cand vine vorba de interesul lor sunt cei mai buni si cei mai destepti, in rest nu le pasa, si sincer, la cum cunosc eu poporul roman, nici nu e normal sa le pese. Fiecare pentru el. Ca si Base care ne face labagii in fata si noi nu ne prindem. GATA. PROMIT SA NU MAI VORBESC DESPRE BASE... in afara cazurilor cand e neaparat necesar... desi inutil. O zi buna sa aveti.
Pfff, ce praf pe aici! Ce panze de paianjen! Daca nici macar eu nu mai trec sa-mi vad blogul, cum sa ma astept sa treca altcineva? Oricum, multumesc celor care au trecut, sunteti niste dulci. Motivul abesentei? Lesne de inteles din titlu: criza la birou. Criza totala pentru ca e foarte mult de lucru si e deja toamna, afara ploua si concentrarea e scazuta. Asa ca o lucrare care in mod normal mi-ar lua jumatate de zi, acum imi ia o zi da o termin. E naspa, stiu. Dar am observat ca in ultimii ani timpul parca s-a comprimat si trece din ce in ce mai repede, asa ca parca vad ca maine-poimaine e decembrie... iar in decembrie e bine. Vine Craciunul si nu mai trebuie sa vin la lucru pana dupa revelion. Eh, asta n-ar trebui sa ma fericeasca prea tare. De serbatori, acasa lucrez mai mult decat o fac in mod normal la birou, dar na... e Craciunul, suntem toti acasa, e frumos. Uf, sa vina odata Craciunul! Un pupic si sper sa ajung inca anul asta sa va povestesc a doua parte a concediului... cel mai minunat concediu din viata mea de pana acum.
Ma intreb deseori dupa ce deschid gura sa spun cate ceva "dar de ce m-am trezit vorbind acum? Ce imi da dreptul sa spun una si alta despre unii si altii?". Si imediat dupa imi promit in gand sa nu mai fac. Ma urasc de moarte cand fac afirmatii de genul celei facute azi de dimineata, cand citind ziarul am zarit pe ultima pagina o duduie (vezi? iar nu ma pot abtine!!) - intermezzo: in minunatul si sterilul ziar local, apare pe ultima pagina in fiecare zi o domnisoara (vezi ca pot sa spun si frumos?), cateodata alta, cateodata aceeasi, care ne explica cum se numeste dansa si che pasiuni are - acestea din urma fiind invariabil modelingul si dansul), fine intermezzo - care de cele mai multe ori are fata de... traseista. Asta am spus si azi de dimineata: "Ia ce fata de traseista are si asta de azi". Imediat dupa am regretat. Si m-am uitat mai bine la ea. Era blonda, relativ supla, adica era ok, nu o slabanoaga din alea de se poarta acum, machiata, coafata, ce-i drept, imbracata cam sumar si cu fundul la vedere, dar nu era o tipa urata. Eu, pe de alta parte, sunt o fiinta odioasa. Arat naspa, sunt grasa, nu ma aranjez deloc, ma imbrac in prima chestie care-mi cade in mana dimineata si indiferent cum sta chestia pe mine, asa ies din casa. Deh, efectele depresiei post concediu... Ideea e ca din punct de vedere al aspectului nu ma ridic nici la degentul mic de la picior al domnisoarei din ziar. Si atunci ce imi da mie dreptul sa spun ca tipa arata ca o traseista? As gasi ca e justificata afirmatia daca eu as fi un model de frumusete si eleganta... dar nu sunt. Si atunci? Ei bine, raspunsul cred ca-i previzibil si foarte simplu: e invidia. Orice femeie care arata mai bine ca mine trebuie infierata, trebuie pusa la zid si etichetata cu tot felul de apelative denigratoare, chipurile ca sa ma simt eu superioara si oarecum mai bine. E o actiune pe care o fac involuntar, dar de care imi dau seama imediat dupa ce s-a produs. Si regret. Si mi-e ciuda pe mine ca am ajuns o frustrata din aia care nu suporta nimic, careia ii pute tot, care nu poate trai decat daca barfeste pe toata lumea, care face comentarii de domnisoara batrana. Cum sa fac sa nu mai fac asta? Trebuie sa ma concentrez, sa ma mobilizez si sa incerc sa nu mai fiu bitch tot timpul. Domnisoara din ziar nu are nici o vina ca arata mai bine ca mine, nu ea m-a facut sa ajung ceea ce sunt azi, asadar de ce ar trebui sa o scuip eu cu venin? Da, buna intrebare. Si totusi nu ma pot abtine, de ce?
N-o fi blogul meu cine stie ce, nu l-o citi multa lume, dar mi-am spus... "de ce sa nu particip?" Ce se poate intampla? Nimic sau dimpotriva, ceva, cum ar fi sa castig ceva. Da bine, stiu ca visez, mi-am si dat doua perechi de palme sa-mi revin. Oricum, particip la concurs SuperBlog 2009! Hai pa.
"Înainte de a fi bun român, trebuie să fii bun la ceva." zicea Cristian Tudor Popescu intr-un articol (http://www.gandul.info/opinii/suturi-din-gura-2718635). De aici trag concluzia ca eu nu sunt o buna romanca. Pentru ca am avut azi o noua confirmare a faptului ca nu sunt buna la nimic. Sunt un dezastru la lucru si oricat incarc sa fac totul bine, totul imi iese rau. Stiu ca lucrez intr-un domeniu unde tot ce faci e relativ dar nici chiar asa. In general ma simt inutila. Noroc ca am copilul care imi mai da un sens in viata. Desi si ea creste, devine tot mai independenta iar eu ma simt din ce in ce mai inutila si mai deprimata de acesta inutilitate constatata in fiecare moment. Am slabit 5 kg. Acum ceva vreme acesta constatare m-ar fi facut sa sar in sus de bucurie, acum mi-e indiferent. Si ce daca? Oricum nu a observat nimeni, nimeni nu mi-a spus "esti mai frumoasa, arati mai bine". Probabil pentru ca nu sunt mai frumoasa si nu arat mai bine si pentru ca traiesc inconjurata numai de oameni foarte sinceri. As vrea sa-mi schmib locul de munca. Munca pe care o fac nu-mi mai aduce nici o satisfactie. Stiu sa fac o multime de lucruri, dar pentru ca acum aici nu-mi mai e bine, incep sa pun la indoiala tot ce stiu, ma autoconving ca nu stiu nimic, ca nu-s buna de nimic si ca orice as face, tot nu voi reusi sa fac ceva calumea. Si urasc sa fac numai ca sa fie facut. Mie imi plac lucrurile facute bine, lucruri cu care sa te poti mandri, lucruri care sa stea in picioare si dupa zece ani. Si am senzatia ca nu mai stiu sa fac lucruri de acest fel. Eu, cea buna si perfecta, cea laudata, cea dupa care plageau angajatorii cand pleca spre un alt job... acea eu nu mai exista. De ce? Nu stiu, chiar nu inteleg ce s-a intamplat cu mine si ma urasc pentru asta. Acum un an si jumatate am schimbat cam tot ce se putea schimba in viata unui om: m-am mutat intr-o alta locuinta, mi-am schimbat garderoba, mi-am schimbat locul de munca si grupul de persoane pe care il frecventam. Totul in viata mea era nou si interesant. Aveam toate premisele pentru fericire. Acum constat ca undeva, la un moment dat, totul a luat-o pe o panta ciudata si necunoscuta. Privesc in mine si in jurul meu si nu mai recunosc nimic. Parca m-am trezit din somn intr-o padure intunecata si necunoscuta. Ratacesc prin ea din ce in ce mai disperata si nu gasesc iesirea. Sufar deja si de un fel de paranoia de genul "toate mi se-ntampla numai mie". Am senzatia pentru 2 secunde ca sunt persecutata, apoi imi dau seama ca doar arata asa in capul meu, ca de fapt nimeni nu are nimic cu mine. Am senzatia ca nimeni nu ma iubeste, desi dovezile de dragoste apar mereu si mereu de la cele mai diverse persoane. De ce sunt asa? Ce am? Ce e in neregula cu mine?
Mi se pare cam putin, tinand cont ca toata ziulica scriu la calculator... hummm. Si in plus am si gresit 2 cuvinte... Sunt un dezastru... am ajuns la concluzia asta de ceva vreme si din pacate am confirmari si reconfirmari in fiecare zi... Hai pa!
Dupa povestea cu intamplari, am simtit nevoia sa povestesc si cum m-am simtit eu, in sufletul meu, la mare. Pai... in primul rand m-am simtit grasa. Ca orice femeie adica. Acum insa imi dau seama ca acum catva ani aveam o problema psihica, as putea spune, pentru ca si atunci ma simteam grasa, desi nu eram. Macar acuma sunt. Pentru cine nu ma crede.. am 90 de kile... deci SUNT grasa de-adevaratelea. Revenind... m-am simtit deci grasa, si imbracata, si in costum de baie. Chestie poztiva era ca nimanui nu-i pasa, adica n-am simtit sau vazut priviri atintite pe suncile mele, si atunci m-am mai relaxat putin. Apoi m-am simtit "normala". Eu credeam ca nu sunt. Adica nu sunt o persoana perfect normala, sau ce cred ca e normal sa fii la varsta mea. Nu sunt femeia maritata clasica care se preocupa numai de ce sa puna in oala si de curatenia casei si de haine curate la copil si calcate la dunga pentru barbat. Eu sunt genul care inca asculta muzica rock tare cu ochii inchisi si-si imagineaza ca-i la concert, sunt genul care citeste in loc sa stearga praful cu indarjire de dimineata pana seara, sunt genul care nu se imbraca office, desi are o slujba care i-ar cere-o. Ma simt si cred ca sunt un pic boema sau copilaroasa sau naiva, depinde de perceptie. Ei bine, la Vama Veche m-am simtit "normala" in clipa in care am trecut intr-o seara pe langa un grup de tineri si in urma mea (si a grupului meu) am auzit o fata spunand "nici Vama nu mai e ce-a fost... uite si tu ce de lume "normala" p-aici". Eu si ai mei eram "aia normali"... Pe urma m-am simtit batrana, din doua puncte de vedere. Primul punct de vedere are de-a face cu fiica-mea, pe care brusc am vazut-o mare, aproape o domisoara. Ma uitam la ea cum e cocheta in costumul ei din doua piese, cu mugurasii aia de sani si cu atitudini de adolescenta. Si m-am simtit batrana... Daca ea e asa mare... eu cum sunt, nu? Al doilea punct de vedere are de-a ace cu "fluturasii". In cele doua zile in care m-am fatait prin Costinesti am vazut puzderie de tinerei si tinerele (vedeti ca sunt batrana? Cine ar spune asta, daca nu o baba?) care imparteau fluturasi de reclama pentru diverse discoteci din statiune. De obicei, aici la mine la Resita, sunt un candidat perfect pentru impartitorii de "fluturasi" de toate felurile. Daca fac un kilometru pe jos, culeg cel putin 5 bucati pe diverse teme. Ei bine... la mare nu... Desi impartitorii erau din 2 in 2 metri, n-am primit niciunul, ca dovada a faptului ca sunt batrana, si ca tinerii impartitori s-au gandit "ce sa caute babaciunea asta la noi in disco?" Iar in acest moment m-a mai izbit ceva: cine naiba mai spune "disco" in ziua de azi?? Acum discotecile se numesc cluburi, nu? Eh.. batranetile....
Plecarea era programata duminica dimineata la 4. De obicei familia mea e o familie de “mirese” care nu reusesc niciodata sa fie gata la timp, de data asta insa, la ora 4 fix eram cu totii in masina, cu catel si cu purcel si am plecat fix la 4 dimineata de pe loc. De bun augur, m-am gandit eu...
Drumurile din zona mea (Banat)... nasole, nasoale rau de tot. Aveam bagaje multe, unele cladite si in masina pe un loc de la geam, in spate. La fiecare hartoapa pica cate o plasa sau geanta pe noi, cei din spate. In concluzie ma straduiam sa le tin cu mana, peste capul fiica-mii... Dupa vreo 10 minute imi obosise mana, asa ca am protestat. S-a facut un pit-stop si s-au rearanjat bagajele dupa care au fost ancorate cu o curea de la o geanta. Problema rezolvata. Si la drum! Totul mergea super bine, lumea era vesela si reaxata. Brusc, pe la Craiova, sotul meu opreste si sare ca ars din masina. “Ce e?”, intreb. “Apa la motor, fierbe..” Oops. Cumpara niste apa distilata si o pune in motor. Si asa a ramas... din benzinarie in benzinarie pana la Medgidia se oprea sa puna apa la motor. Apa disparea undeva si aia putina care ramanea incepea sa fiarba. Ciudatenia era ca nu curgea afara din motor. Cand ne opream, sub noi se forma nici o balta... Humm...
La Medgidia insa s-a aprins becul de presiune scazuta la ulei. De acolo am plecat pana la Mangalia pe platforma... Super, nu? Asa sa-ti tot incepi concediul....
Oricum, incepusem sa spun despre drumuri... Nasoale la mine in zona, mult mai bune in rest, si mi-au placut autostrazile, mici si numai doua, dar mie imi place sa merg pe autostrada. Cumva ma simt mai in siguranta cand toata lumea merge in aceeasi directie. Pacat ca nu avem mai multe autostrazi... In partea a doua a concediului am avut parte de sute de autostrazi.. faine, faine... E frumos pe autostrada.
Deci, am ajuns in fine la Mangalia, cu platforma. Am sunat la omul cu cazarea (ne-am cazat intr-un apartament cu doua camere. Sfat: cazarea la particulari e mult mai avantajoasa decat la hotel. Conditiile sunt similare, pretul de 4 ori mai mic, in cazul nostru), a venit, ne-am cazat, si am inceput sa ne interesam de un service pentru biata masinuta (care era proaspat iesita din service inainte de plecare...).
Seara, dupa ce am despachetat tot si ne-am linistit putin, am plecat sa vedem marea. E o chestie pe care o fac eu mereu, in ziua cand ajung, trebie sa merg sa vad marea si sa-mi bag un picior in apa. Pacat ca eram ingrozitor de obosita, cu gleznele umflate si fara masina mea draga.
Un sfat: nu luati niciodata taxiul in Mangalia. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca plaja din Mangalia era la doar 1 km cel mult de blocul in care eram cazati. Asa ca am luat un taxi si am platit 7 lei scurt.. pentru o distanta pe care o faceam intr-un sfert de ora de plimbare. In fine, asta e, daca nu stii, dai cu banu’!
A doua zi n-am ajuns sa vad marea, decat din nou spre seara, cand am iesit la cina pe o terasa pe mal, deoarece sotul meu era hotarat sa repare masina, asa ca am stat in casa. Asa e el, daca nu mergem toti undeva, nu merge nimeni. Degeaba am spus eu ca e aproape, ca nu vom intra in apa... am ramas acasa in asteptarea lui. Noroc ca-mi luasem de citit...
Pe urma, seara mi-a povestit ce s-a intamplat cu masina pe drum. Era o gaura in garnitura de chiulasa si pe acolo apa care disparea din motor, intra in baia de ulei. Ca atare uleiul s-a stricat, s-a prea diluat si nu mai avea presiunea normala. Nu ma prea pricep, dar cica asta e foarte rau, ca daca insisti sa mergi asa, se gripeaza motorul. Acum, problema era ca schimbarea garniturii de chiulasa e o chestie cica complicata, scumpa si care dureaza. Asa ca, s-a gasit o solutie de compromis, provizorie, si s-a schimbat uleiul si filtrul de ulei, care ziceu la service ca vor mai tine niste sute de kilometri. Asa ca din a treia zi am avut din nou masina, sa ne fataim incolo si incoace. Oricum, spre weekend s-a schimbat si garnitura de chiulasa, asa ca problema s-a rezolvat. Noroc ca aveam cu noi o suma considerabila pentru “neprevazute”. Eram patiti, noua ni se intampla “neprevazute” din astea mereu!
Concluzia primei saptamani a fost ca am ajuns la plaja doar o zi, destul de tarziu si in ziua aia, am stat vreo 4 ore pe plaja la Vama Veche (care intre noi fie vorba, nu mi s-a parut cine stie ce.. oare de ce toata lumea se da in vant dupa Vama, nu stiu... nisipul e incredibil de lipicios, il dai jos de pe tine cu perie de radacina, in apa sunt o tona de piere super ascutite, si nici atmosfera nu mi s-a parut cine stie ce... dar poate sunt eu prea carcotasa sau nu ma pricep... ) timp in care m-am ars ingrozitor desi ma dadeam non-stop cu crema cu factor de protectie. Toti ne-am dat, cu aceeasi crema, dar de prajit m-am prajit doar eu. Nu inteleg de ce, dar asta e. Ca atare, 2 zile n-am mai putut sa ies la plaja, si ne-am plimbat doar prin statiuni, de la un bazar la altul, si am spart o caruta de bani pe tot felul de nimicuri.
Auzisem la TV ca e ieftin sa mananci la mare la autoservire. Eu de obicei nu ma incred in ce aud la TV, dar de data asta era chiar adevarat! Eram patru persoane, din care doua au mancat 2 feluri + salata + paine si doua un fel + salata + paine, si am platit in jur de 50 de lei. Mi s-a parut bine, in comparatie cu un restaurant normal unde am mancat la fel si am platir 150 de lei... 10 lei diferenta mi se pare cam mult!
In saptamana a doua a fost ceva mai relaxant, am iesit de 4 ori la plaja, in rest vremea a fost urata si batea vantul foarte tare de ridica tot nisipul in vazduh.. Ti se parea ca esti prins intr-o furtuna de nisip in Sahara (minus marea, care in Sahara nu se gaseste.. hehe), deci nu am facut plaja, doar ne-am plimbat prin statiuni. Le-am luat la rand si le-am vazut pe toate, mai putin Eforiile. Nu ma intrebati de ce fara ele... pur si implu acolo nu ne-am dus.
La intoarcere, am plecat vineri seara pe la 6, in speranta ca vom prinde drumul liber, cum era cand am venit duminica, dar nu.. era foarte aglomerat, iar eu ma stresez suplimentar cand merg cu masina noaptea. Nu vad prea bine si mi se pare mereu ca vad ciudetenii pe drum si stau tot speriata. In plus, cam de miercuri in saptamana plecarii am prins un virus in gat (pe care il mai am si la ora asta), si ma simteam foarte rau. A fost un calvar drumul ala de 12 ore de condus non-stop. Odata ajunsa casa, nici n-am despachetat, nici nimic, m-am aruncat in pat si am dormit o si o noapre in continuu, m-am trezit, am mancat ceva si apoi am dormit din nou. Nu stiu ce facea familia mea intre timp, sper ca s-au descurcat si ca nu m-au injurat prea mult.
Cand in final m-am trezit, am aflat ca in aceeasi noapte plecam spre a doua destinatie de vacanta, una surpriza, despre care sotul meu nu a vrut sa sufle nici macar un cuvintel, pentru nimic in lume. Asa ca m-am resemnat si am acceptat acesta plecare in necunoscut, despre care va voi povesti in zilele urmatoare.
Concluzie finala a concediului la mare: cam naspa, dar eu iubesc marea, asa ca i-am iertat pietrele ascutite din apa, nisipul lipicios, furtuna de nisip si mancarea scumpa de la restaurant, si i-am promis sa mai trec pe la ea. Doar e vechea mea prietena....
Da, din pacate, gata vacanta. M-am intors cu tolba plina de amintiri, cu aparatul foto plin de poze si cu cel mai scazut chef de munca din cate au existat vreodata. Povestiri din vacanta in posturile urmatoare... momentan trebuie sa ma reobisnuiesc cu ideea ca sunt la birou... Hai pa!
Da oameni buni, e ultima zi de lucru. De azi de la ora 16.00 voi fi oficial in concediu. Imi fac bagajul si duminica dimineata pe la 4.00 plec la mare. La Marea Neagra. Nu sunt o patrioata, n-am fost niciodata, din contra... urasc aproape tarisoara asta, dar daca tot imi e dat sa traiesc in ea si nu pot pleca din diverse motive, apai atunci sa ma bucur de putinele chestii faine pe care le ofera. Cum ar fi Marea Neagra. Mie imi place la noi la mare. Chiar daca unii spun ca e mizerie, ca e plin de manelisti... Ce-mi pasa mie? Unde am mai fost eu era frumos, nu erau nici manele, nici manelisti, si mizeria nu era mai mare decat la greci sau la bulgari. Asa ca merg la noi la mare. Si cu ocazia asta o fericesc si pe Udrea (desi ea n-are nici cea mai vaga idee ca eu o fericesc... desigur, hehe). Saracuta... macar eu sa-i ofer o oaza de bucurie in acesta perioada neagra pentru Domnia Sa... (mai, sper ca se intelege ca-s ironica, nu?). Dar sa o lasam pe Udrea si sa revenim la concediul meu. Drumul o sa fie un calvar pentru mine. Sunt o fire stresata si fricoasa. Mi-e frica de mor de accidente rutiere. Mi-am pierdut un membru al familiei acum doi ani intr-un accident de masina, iar un altrul este grav bolnav pe viata in urma aceluiasi accident. O gramada de vieti au fost intoarse pe dos din cauza acelui accident. Un accident nu afecteaza doar participantii la el, are implicatii mult mai profunde in vietile multor persoane din familia restransa si largita a acelor participanti. Stiu asta din proprie experienta. O experienta amara, pe care as fi preferat sa nu o dobandesc. Oricum, ziceam ca drumul va fi un cosmar pentru ca in Romania se circula cu greu, exista tot felul de soferi de genul... "am carnet de 2 luni dar sunt taticul strazilor si merg cu 200 la ora ca asa vrea muschii mei" sau de genul "am Porche si e pacat sa tin fiara legata de gard, hai sa o forjez sa vad ce poate". Dupa parerea mea acesti indivizi sunt un pericol public. Ca tu mergi linistit cu masina plina de bagaje si oameni (copii), pe banda ta, cu viteza legala si te trezesti ca vine Gigi duru' asta si da in tine pentru ca nu mai putea controla masina la 200 le ora... si te face zob, pe tine si pe toti ai tai.... Mi-e frica, va spun sincer. Cred ca o sa bat matanii cand o sa ma vad ajunsa cu bine, desi nu-s genul credincios. Si pe urma la fel la intoarcere. Stiu ce ar putea spune unii... de ce nu mergi cu trenul.. ca-i mai sigur. Asa e, daca ar fi dupa mine as lua trenul fara sa clipesc. Dar sotiorul meu nu vrea cu trenul, in plus avem cu noi pe bunicul care a ramas cu probleme de la accidentul de care pomeneam mai sus, si pentru el ar fi aproape imposibil sa se urce si sa stea in tren atata timp... Asa ca... Oricum... ideea e ca plec la mare. Iuhuu. Ma bucur, pe bune. Marea e cea mai buna destinatie de vacanta, dupa parerea mea. Am fost la munte anul trecut. N-a fost rau, dar nu se compara cu marea... Sper sa fie vreme buna, sper sa ma distrez cat mai bine, sa ma si relaxez (ca am nevoie), sper sa fie totul ok si pe drum. Speranta moare ultima. Iar eu o resucutez si cand da coltu', asa ca eu cred ca va fi totul excelent. Nu cred ca o sa pot posta ceva in luna august, asa ca ... ne vedem in septembrie. Concediu placut! Hai PAAAAAAAAAAAAAA!
Preşedintele a promis că în curând drumurile noastre vor fi tot aşa cum sunt în Germania. În acest scop în Germania au fost trimise primele două sute de buldozere.
Haha (ras amar, de om care peste doua zile pleaca sa strabata tara cu masina....).
"Breast Success este un supliment pe baza de plante realizat pentru femeile care sunt interesate sa obtina o marire, o imbunatatire a formei sau a fermitatii sanilor. Breast Success ofera o solutie nechirurgicala la marirea naturala a sanilor. Este special creat din peste treisprezece plante unice.
Formula Breast Success a fost creata ca sa ofere o alternativa femeilor care cauta sa-si imbunatateasca frumusetea naturala. Obtineti increderea de care aveti nevoie si atentia pe care o meritati."
Asta am citit mai inainte. Pune cineva botu'?
Cica pastilele astea sunt pe piata de 6 ani. Cum de nu am auzit de ele pana acum? Cum de nu exista numai femei cu sanii cat casa? Pentru ca e clar ca daca era adevarat, am fi folosit si noi, nu? Mitul binecunoscut ca barbatilor le plac sanii mari nu a scapat niciuneia dintre noi. Asadar, de sase ani incoace (apropo de sase... de cate ori aud"sase" imi spun in gand... ".... cai frumosi", stiti chestia? hehehehe) putea toata Romania, inclusiv Andreea Marin, sa aiba sani XXL. Dar nu, nu e cazul. Deci... de ce? Pai simplu, pentru ca nu functioneaza? Exact!
Tocmai am citit un articol in Cancan (online) unde ne explicau ce si cum a facut "zana" Andreea Marin la Nisa. Si ne aratau si poze cu dansa in sanii goi si cu fundul gol. Asa, si? Toate femeile au sani si fund. Ai lui Andreea Marin sunt exact la fel. Nu-s mai smecheri in nici un fel. Unde e senzationalul in chestia asta? Ma astup cand citesc chestii din astea, pe bune. Cine ma pune sa ma uit in asemenea publicatii? Nu stiu, probabil sunt masochista. Hai pa.
... cum sa arunci banii pe apa sambetei. Banii mei si ai tai, adica banii bugetului local.
„Am pus accent în această vară pe locurile de joacă pentru copii, de altfel foarte importante pentru reşiţeni, şi ne orientăm spre fântâni arteziene cu surse de lumină pentru a-i impresiona pe concitadinii noştri şi pe timpul nopţii." - Mihai Stepanescu, primarul Resitei.
Ok, foarte frumos si bine ca a amenajat locurile de joaca pentru copii. Copiilor le place sa se joace si nu aveau unde. E inutil sa spun ca oricum sunt prea putine locuri de joaca si copiii sunt tot mai multi (chiar asa.. am o dilema: cum de citesc mereu ca sporul natural al judetului e negativ - adica mai putine nasteri decat decese - cand nu poti sa pui piciorul afara din casa fara sa calci vreo 3 copii... in fine), dar e un inceput. Sper eu ca e un inceput si ca se vor mai amenaja si alte locuri de joaca. Pana aici totul ok. Dar care e faza cu fantanile arteziene? De ce ar trebui sa fie una la fiecare intersectie? As prefera semafoare, asfalt pe strada, parcari... in loc de fantani arteziene. Chiar nu mai e nimic de facut in orasul asta si s-a ajuns in situatia in care primarul sta la el in birou si se gandeste pe ce se dea bani de la buget (in perioada asta de criza acuta....) si ideea salvatoare e "plantarea" de fantani arteziene? Cica o face ca sa impresioneze cetatenii. Ha! Nu stiu altii cum sunt, dar eu m-as simti mai impresionata de cu totul alte investitii, unele, cum spuneam si ieri, care sa sporeasca gradul de civilizatie al orasului. Dar se pare ca ce cred eu ... noi... nu prea conteaza pentru primari. Boala cu fantana arteziana are deja dimensunea unei epidemii. La inceput a fost Caransebesul, pe urma am aflat ca si la Bucuresti se "poarta" fantana la fiecare colt de strada (macar de era cu apa potabila....) iar acum vad ca si la Resita a ajuns "moda" fantanilor. Probabil ca exemplul va fi urmat si de alti primari, la fel de "intreprinzatori" dar total lipsiti de simtul realitatii. Oameni buni... e ca in proverbul ala : chelului, tichie de margaritar. Chiar asa? Si pe urma se mai intreaba cineva de ce absenteismul la vot e din ce in ce mai ridicat? Pai de ce sa mergi la vot? Ca sa-ti spui speranta din nou in cineva si pe urma sa constati ca e la fel ca si ceilalti de dinaintea lui. Pentru ca asta e, politicienii sunt toti la fel, si nu numai in Romania. Asa sunt croiti peste tot in lume, din ceea ce constat eu. Cred ca au o mutatie genetica sau ceva asemenator care ii impinge la fapte ciudate si care cu siguranta nu sunt pe intelesul meu. Hai pa... si ne intalnim la ora 16.00 la "fantana"... (zambet stramb si nedumerit).
... toateblogurile.ro. Acu', odata ajunsa acolo am vazut o chestie care se numeste "post-it" unde ne intreba ce am face prima data (primele 3 chestii pe care le-am face) daca am fi primari pentru o zi in orasul nostru. Am vrut sa intru acolo... dar am primit bine-cunoscutul si mult-uratul
The page cannot be found.
Io-te, cam asta as face eu... as face sa nu mai existe mesajul asta. Adica de ce o gramada au putut sa raspunda si eu nu? Vreau si eu!! Pacat ca nu tine de primarie... hehe.
Deci, revenind la ce as face daca as fi primar... hummm... grea tema. Habar n-am.... vezi? Cred ca de aia nu-s primar, nu ca l-as suspecta pe primarul meu, sau oricare altul, ca s-au bagat in chestia asta cu primaria pentru ca stiu/vor sa faca ceva pentru altii. In fine... Lasand polemica, sa vedem... ce as vrea sa fac eu pentru Resita?
1. (nici o idee.. e posibil asa ceva?) Asadar... Primul lucru as.... hummm.... Parcari? Da, dar unde? 2. Asfaltari. 3. Politisti din 2 in 2 metri care sa dea pedepse drastice (pe loc, cu bata din dotare) oricui incalca regulile de circulatie si orice alta lege si regulament.
Poate era mai bine ca prima chestie sa fi fost un set de reguli, si mai apoi politistii care sa vegheze (activ) la respectarea lor. Deci e clar... nu sunt buna de primar. Promit sa nu ma fac primar niciodata! Hai pa!
UPDATE
M-am uitat ce au scris altii la chestia cu primar pentru o zi. Mai sa fie! Toata lumea vrea parcari si politisti. Si sa ucida cainii. Eu n-am probleme cu cainii. Dar ce ciudat ca toti vrem parcari si politisti... De fapt nu e ciudat deloc. Vrem civilizatie, asta e. Mai stam o tura si pe urma ne uitam daca am ajuns in civilizatie.... Sau mai stam 10 ture... sau mai multe. Poate copiii nostri... In fine. Gata.
Dar de ce toata lumea spune ca martea e o zi nasola, cu trei cesuri rele? Martea asta e minunata. Sunt la birou. Aerul conditionat functioneaza (nu chiar cum ar trebui, dar nici nu se moare de cald). Nu am NIMIC de lucru. Si in plus, mai sunt 4 zile pana plec in concediu. Sunt bine dispusa, de-a dreptul euforica. Ce poate merge prost? Nimic, chiar nimic! Ah da, ar mai fi o chestie faina: am primit de la o colega o bratara. O avea pe mana iar eu am spus "Ce frumoasa e bratara ta, e minunata". Iar ea a spus "Ia-o tu!". Si-a dat-o jos si mi-a dat-o mie. Deci... minunat! Am si o bratara noua si frumoasa. Repet: ce poate merge prost? NIMIC! Patru zile... cred ca incep sa-mi fac bagajul... Hai pa!
Felicitari, peste fix 3 ani vei fi atat de bogata, incat te vei scalda in bani. Vei fi coplesita de bogatie si lux, iar viata ta se va schimba complet. In fiecare zi, o limuzina te va astepta in fata viitoarei tale vile, realizata cu o arhitectura in stil Gaudi, iar fiecare an va fi plin de calatorii care mai de care mai exotice pe taramuri de vis. Iti vei cumpara vile in Japonia, Mauritius, Malaezia, Goa si insulele Seychelles, unde iti vei duce toti prietenii, care de altfel iti vor ramane recunoscatori pe viata.
Au mai ramas 10 zile pana plec in concediu. 10. Zece. Doar zece... De ce pare a fi o vesnicie? Cel putin aerul conditionat din birou a fost reparat. Macar atat. Zece. Uf. Hai pa.
S-a stricat aerul conditionat la birou. Trebuie sa spun mai mult? Si e cod galben de canicula.... Am pus un ventilator casat... dar nearuncat inca... pe care nu credeam sa-l mai folosim vrodata. Din pacate, se stie ca peste 32 de grade ventailatorul nu face efect, nu se simte nimic... consuma curent aiurea. E nasol, sunt transpirata ca Badea in emisiune, coatele mi s-au lipit de masa, de pe barbie imi picura transpiratie pe tastatura. Ceva mai scarbos de atat nu cred ca exista. Bleah! Vreau acasa.... vreau la mare... si mai sunt 2 saptamani pana plec.... Noroc ca a inceput din nou ADPLAY pe IQADS si ma mai distrez un pic. Pentru cine nu stie: e un concurs pe teme de publicitate. In principiu, trebuie sa recunosti reclame (dupa slogan, dupa imagini). E ditractiv, mai ales pentru cine e pasionat de reclame ca mine. Ei bine... si cum ma straduiam eu sa raspund cat mai bine al intrebari ca sa castig un TV LCD (sunt sigura ca nu o sa castig in veci, dar imi place sa particip, hehe) am dat peste o reclama a BCR-ului. Si atunci am avut cateva flash-uri in cap despre reclamele BCR-ului. Apare mereu in tip... ACELASI TIP, probabil un consilier de credit sau un alt angajat. Il vezi pe plaja, la magazinul de animale, pe strada, in sediul bancii (singurul loc unde ar trebui sa fie... hehe) si chiar si in apartamentul cuiva. E mereu prezent peste tot si se baga in seama ceva de groaza.... "Mai bine veniti la BCR..." si altele asemenea. Singura ca ii mai taie din elan e tipa de pe plaja care ii spune ca deja foloseste serviciile pe care le oferea el cu un aer foarte savant... Totusi, se pare ca tipul nu se lasa impresionat si mereu streseaza pe cate cineva! Concluzia mea, dupa analiza detaliata a reclamelor BCR este ca: angajatii BCR sunt ca niste serial killers sau niste obsedati sau niste paparazzi.... te urmaresc toata viata, mereu sa-ti bage pe gat serviciile lor, dupa care mori cu ele in brate pentru ca lucrez in bransa si stiu... e o banca bizara si inchistata.. nu recomand nimanui sa faca afaceri cu ei. Acestea fiind zise.. va urez weekend placut.. si racoros! Hai pa!
Serbarile Timisoreana la Resita. Cum ziceam... deci da! Nu stiu cum a fost berea, pentru ca n-am baut, micii erau normali (am mancat si mai buni...) dar mi-a placut organizarea, decorul si mai ales MUZICA. Tineri si batrani: Vank, Zero, Compact, Holograf si Pasarea Colibri. Profesionisti pana in maduva oaselor. Trei zile minunate. Sunt atat de incantata incat nici nu gasesc cuvinte sa descriu cat de mult mi-a placut. Mai vreau o tura.... Hai pa!
... idei marete si mari descoperiri ale "Jurnalului de Caras-Severin" de genul celei pe care am semnalat-o cu ceva vreme in urma (vezi "Braconajul ucide pestii"), tin sa aduc in atentia colectiva un nou titlu din minunatul ziar sus-amintit: °tobe...° °trimiteti link-ul acestei postari tuturor cunoscutilor° °tineti-va bine sa nu cadeti de pe scaune° °urmeaza cea mai mare dezvaluire a tuturor timpurilor°
"FOTBALUL, INSTRUMENT DE SPALARE A BANILOR".
Eu vin si zic.... SA MORI TU!!! ASA CEVA... NU CREDEAM SA FIE ADEVARAT... NU SE POATE... ESTI SIGUR???
Nu pot sa cred! Tocmai mi-am vazut blogul citat intr-o lista de bloguri... Ce ciudat m-am simtit, dar in acelasi timp incantata... Multumesc Ciupercuta ca m-ai inclus! Hai pa.
Si ploua intr-una. Nu era destul ca ma uram pe mine profund, acuma trebuie sa mai si ploua. De maine incep zilele Resitei. Sper sa nu patesc ca de Ziua Tineretului. Am vrut atunci sa vad un concert al unei formatii rock din Resita, copii tineri dar talentati, pe care imi place sa-i ascult pe oriunde ii prind. M-am uitat pe program cand si unde canta, si m-am prezentata la locul si ora... NIMENI. Nici macar un caine comunitar. Nimeni, nimeni. Nu tu scena, public, iar de formatie ce sa mai zic.. nici urma! M-am plimbat prin tot orasul in speranta ca poate au mutat locatia concertului si eu n-am aflat. Nu era nici un concert niciunde. In fine, am plecat acasa suparata. M-am mai uitat odata pe program, poate ca-s eu proasta si n-am retinut bine. Nu era cazul, pur si simplu cred ca nu s-a mai tinut concertul. Ce ma socheaza pe mine e ca toata lunea stia ca n-o sa se mai tina, pentru ca in afara de mine nu mai era nimeni pe acolo... CIUDAT! Ziceam... sper sa nu patesc ca atunci. Acum trebuie sa cante iar Phaser (trupa despre care am vorbit pana acum....). Sper de data asta sa-i prind... daca nu ploua... desi cred ca va ploua, normal! In rest nimic de vazut la zilele astea.... Daminescu (o fi talentat, dar nu gust genul...), Lautarii din Clejani (din nou.. nu pentru mine...) si alti cativa zeci de folcloristi de care nici n-am auzit, dar si daca auzeam, tot degeaba... In fine, nu ma plang, inteleg ca-i criza si ca probabil primarul a adus ce era mai ieftin sau ce era gratis, ceea ce mi se pare chiar ok. Nu pentru asa ceva ar trebui cheltuiti banii din bugetul local. Si oricum, sunt mai mult ca sigura ca marea majoritate a populatiei Resitei apreciaza folclorul, asa ca... bine. Hai pa.
P.S. Zilele alea ale Tineretului au fost organizate de Ministerul Tineretului si Sportului... In lumina ultimelor dezvaluiri despre doamna ministru Ridzi, nu ma mir ca n-am gasit concertul, desi probabil ca a fost decontat pe undeva....
... anumite persoane. Pe bune. Persoanele astea se gasesc online, adica eu le gasesc acolo, sau ele ma gasesc pe mine , nu stiu exact care pe care si de fapt nici nu ma intereseaza. Vorbesti cu ele, o zi, doua, o saptamana, doua, incepi sa te simti comfortabil. Ai senzatia ca va cunoasteti de secole. Si dintr-o data descoperi cu uimire (da, eu sunt uimita mereu de asemenea comportamente) ca persoanele astea te mint cu nerusinare. Nu le-ai facut nimic, ai fost sincera si draguta, ba chiar cand au avut o problema te-ai implicat, ai pierdut din timpul tau ca sa gasesti solutii pentru ei, te-ai agitat... si cand colo ei te minteau si te tratau ca pe o proasta. Chestia e ca pana la urma ti-ai dat seama... si acum te simti tradata, stupida.... si nu mai reusesti sa te gandesti decat la faptul ca cuiva i-ai parut material bun de luat la misto. De ce continui, dupa atata experienta (negativa) de viata, sa consider ca omenii sunt buni si sinceri? De ce ma las "pacalita" de fata pe care unii o afiseaza? De ce sunt o fraiera care crede ca daca ea e ok, toti oamenii din jur sunt ok? NU STIU. Concluzia mea e ca sunt o proasta cu spume. Prea sincera, prea adevarata. Cu sufletul prea la vedere. Ce mai... o proasta. Promit sa nu mai fiu. Hai pa....
... intereseaza pe cineva... NU FUNCTIONEAZA. Sunt picata in cea mai adanca depresie in care poate pica cineva din cauza unor chestii "superficiale" cum ar fi aspectul fizicului. In plus ploua. Mereu. Urasc ploaia, viata mea si tot ce am devenit. Probabil ca nu voi mai posta nimic pana nu-mi trece depresia. Internetul e locul unde se aduna toti perversii si deprimatii (asa se spune...). Ei bine, ACEASTA deprimata nu vrea sa stea la gramada. Hai pa.....
De ceva vreme nu ma mai suport. Imi dau seama ca ce am inauntru nu mai este reflectat in afara si asta ma supara. Vreau o schimbare. Trebuie, asa nu se mai poate. De cate ori ma vad in oglinda am un soc, pentru ca eu nu ma percep asa. Si totusi, oglinda nu minte.. eu asa sunt: grasa, diforma deja, fara pic de sex-appeal. Degeaba toata ingrijirea, degeaba miros frumos, degeaba n-am par pe mine, degeaba ma machiez si incerc sa ma imbrac cat mai frumos posibil, degeaba parul imi sta bine. Totul e degeaba cand ai 90 de kile. Nimeni nu ma vrea in preajma.. stric "poza". Sunt mereu prietena cea inteligenta dar prea grasa sa fie invitata la plaja, sau la plimbare. Chair si sotul meu, care ar trebui sa ma iubeasca, nu cred ca ma iubeste in felul in care am ajuns. Exista persoane care cred ca aspectul fizic nu conteaza. Ca nu-i important decat ce ai inauntru, ce ai in cap si-n suflet. Bullshit, permite-mi sa-ti spun. Nu e asa. Conteaza TOTUL. Si aspectul conteaza mai mult de 50% pentru a fi apreciat. In fine.... ceva masuri am luat, incepand de ieri. Acum astept rezultatele. Desi sunt atee, imi vine sa spun... Doamne ajuta! Pentru ca, daca nici solutia folosita acum nu va functiona (dupa atatea esecuri....), atunci nici Dumnezeu cred ca nu ma mai poate ajuta. Hai pa....
... sa postez de la birou. Am pe cap un proiect imens, imbecil si complicat care-mi mananca tot timpul de la birou, tot timpul de acasa... chiar si noaptea visez solutii de optimizare a muncii mele.... OF! Asa ca azi trisez si postez de acasa, desi doar fizic sunt acasa... mintea a ramas la birou. Trebuie sa ies putin sa ma "limpezesc". Hai pa.
Cand a inceput emisiunea cu tatuaje (Miami Ink) pe Travel & Living ma cam enerva. Adica ma enerva sa tot aud ce au de zis oamenii aia care veneau sa-si faca tatuaje. Adica ce, imi ziceam eu, nu se poate sa-ti faci un tatuaj doar asa, pentru ca vrei, trebuie musai sa aiba o poveste in spate, o persoana sau intamplare de care sa-ti aminteasca? Ma rog... in ultimul timp am devenit mai cinica si mai pragmatica, nu ma mai las purtata de val ca inainte, asa ca nu gaseam ca e necesara o motivatie ca sa-ti faci un tatuaj. Oricum... timpul a trecut si incet, incet am ajuns sa prind tot mai mult din emisiune. Azi un pic, maine un pic, pana am devenit fan. Ma enerveaza in continuare povestile cu care-si justifica oamenii tatuajele, dar mi-am dat seama ca tatuatorii sunt niste artisti. Cel putin aia din emisiune. Preferata mea e Kat vod D. Ca fire, e o persoane odioasa in cea mai mare parte a timpului, dar cand se pune sa faca un tatuaj... apoi ala e arta curata (vezi imagine alaturata). Asa ca acum sunt fan si dublu bucuroasa: Kat von D si-a facut propria emisiune, LA Ink. Doua emisiuni in care pot vedea tatuaje frumoase. Recunosc, toata viata mi-am dorit si eu sa-mi fac un tatuaj. Unul mic, nu colorat, sau nu foarte colorat. Eram gata, hotarata. Apoi m-am intalnit cu o cunostinta care-si facuse un dragon pe tot bratul. Unul mare si fioros. Colorat. L-am intrebat cum e... doare? Oh da, mi-a spus, doare rau. Si asta nu era un papa-lapte ca mine, tipul e un biker din ala dur. Ei bine... mi-a trecut cheful de tatuaj. Dar acuma am posibilitatea sa-i vad pe altii cum isi fac. Daca te uiti acolo pare ca nu doare deloc. Mosi, babe, adolescenti, tineri, femei, barbati... toti suporta cu stoicism, rad si vorbesc vrute si nevrute in timplu tatuarii. Hello!! Pe voi nu va doare? Hummm... ciudat. Omenii astia sunt meseriasi. Si tatuatorii care-s niste artisti, si clientii, care-s niste gigi-duru toti si suporta durerea foarte bine. Oricum, eu nu ma tatuez, raman la piercingurile mele din tinerete... ajunge. Hai ca va zic, sa nu va imaginati ca-s cine stie ce freak plin de cuie in cap... Am niste amarati de cercei in plus, atata tot. Hehe, ce-ati crezut? Deci, hora bucuriei si sa cantam cu totii "O tattoo frumos, o tattoo frumos!" Hai pa!
Citeam ziarul azi de dimineata si ce vad? Un minunat titlu care m-a socat si uimit in acelasi timp: "Braconajul ucide pestii". Sa mori tu!? Si eu care credeam ca braconajul se face pentru inmultirea pestilor.... Doamne ce proasta sunt... Noroc cu ziarul asta sa mai aflu si eu cum sta treaba de fapt. Cat de imbecil sa fie cineva sa puna asa un titlu? Ca exista oameni tonti e clar, nu contesta nimeni, si ca unii dintre ei se intampla sa lucreze la ziar nu-i o mirare. Oameni tonti lucreaza in toate domeniile. Dar, nu stiu, ca n-am lucrat la ziar in viata mea, dar zic... nu exista un redactor sef, o persoana care verifica ce naiba se scrie pe acolo? Eu una daca eram acea persoana n-as fi lasat un asemenea text sa treaca la tipar. Pe bune acum, astia ne cred chiar imbecili? Ma astept maine la ceva de genul... "Vopseaua de oua vopseste oua", "Datul cu ciocanul peste deget iti creaza buba" si alte minunatii din putul gandirii unui asa-zis reporter (caruia n-o sa-i dau numele). De 20 de ani de cand exista acest minunat ziar il citesc si tot astept o schimbare, o urma de profesionalism. Nimic. E la fel in fiecare zi. Prost, plin de ineptii, steril. Cu articole scrise pe bani la comanda sau cu din astea gen "Braconajul ucide pestii". Offf... Hai pa!
M-am lasat de fumat acu' vreo luna. Am decis sa ma las, si m-am lasat. Acuma, dupa o luna sau cat naiba o fi trecut, ca nu stau sa socotesc, pot sa spun doar ca: E FOOOOOOOOOOOOOOOAAAAAAAAAAAARTEEEEEEEEE PLICTICOS SA NU FUMEZI! Hai pa!
MUCH LATER UPDATE (30.07.2009): Dupa 3 luni m-am reapucat. Ma pluctiseam teribil si ma ingrasasem foarte mult. Nu e o scuza, stiu. Imi place sa fumez, recunosc. E ok, nu trebuie sa dau socoteala nimanui de fapt.
Gata, nu mai am chef sa scriu chestia aia cu Marti, 21.04.2009, ora 10,10 pe care o scriam inainte la fiecare post. In fond ce conteaza cand am emis eu aceste minunate judecati si ganduri? Interesaza pe cineva ora exacta la care mi-a venit mie vreo idee? Cred ca nu, asa ca renunt. In fine, acestea fiind zise, pot sa marturisesc ca sarbatorile de genul Craciun, Paste imi fac rau fizic? Nu stiu de ce exact. O fi din cauza ca sunt obosita dupa pregatiri, o fi din cauza ca stau inchisa in casa si ma plictisesc cu programe imbecile la tv, o fi din alta cauza care acum (si mereu) imi scapa... O fi una din astea, chestia e che intru in depresie in aceste perioade si ca am si probleme fizice. Mereu ma doare ceva... maseaua, spatele.. ceva. Dar niciodata stomacul sau fierea, desi mananc ca tot omul sarmale, miei, oua, chestii grele. Nu bag in mine ca sparta, mananc normal si ca atare stomacul nu ma doare. La naiba! Acum fac si rime... Patetic de-a dreptul. Ce vroiam sa pun de fapt cu acest post? N-am idee. Poate ca e o perioada naspa pentru mine, ca acum m-am intors la birou si ca n-am chef de munca. Simt ca trebuie sa se schimbe ceva in viata mea, dar nu stiu ce si nu stiu cum. Cel mai probabil e ca n-o sa se schimbe nimic si ca o sa-mi treaca si depresia post Paste si ca totul va reveni la normal mai devreme sau mai tarziu. As prefera mai devreme. Si as mai prefera sa scap de vreo 20 de kile peste noapte. Nu stiu cum. Faza e ca nu se poate. Pacat, ar fi fost frumos. Ok, gata. Hai pa!
ProFM Rock. Minunat, perfect. Numai muzica faina, fara nici o reclama, fara stiri, fara comentarii. Melodii intregi, fara taieturi si intreruperi. Recomand cu caldura. http://www.profm.ro/rock.m3u
In playlistul meu de azi.. oldies but goldies. Muzica de pe vremea cand eram la liceu, culmea... imi place inca la fel de mult! Queensryche - Operation Mindcrine. Un album genial, dupa umila mea parere.
Imi plac crocodilii. Sunt niste fiinte perfecte. Nu-s chiar frumosi, desi nu-i frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce-ti place, iar mie imi place cum arata crocodilul. Ce-mi place cel mai mult e ca e un animal preistoric care traieste bine merci si in zilele noastre. Nu a evoluat deloc de foooarte mult timp. Practic cred ca n-a evoluat deloc (asta nu-i decat o parere de-a mea nefundamentata stiintific). A aparut direct perfect. Si e clar ca e perfect din toate punctele de vedere tocmai pentru ca nu a avut nevoie sa evolueze. Imi place pentru ca e foarte dur. Putine animale si probabil si mai putini oameni scapa de coltii lui daca el vrea sa muste. In acelasi timp insa e capapil de o finete si tandrete incredibila. Ati vazut vrodata o femela crocodil care isi scoate puii din ou sa-i duca in apa? Mie una imi dau lacrimile. Cum e posibil sa ai niste colti absolut feroce, facuti pentru ucis ca ai crocodilului si sa poti tine cu ei un pui de 5 cm fara sa-l zgarii macar un pic? Poate pentru ca stie ca-i al ei si-l iubeste si simte ca trebuie sa-l ocroteasca. Spre deosebire de femelele de oameni care sunt capabile sa poarte in burta 9 luni un copil si pe urma sa-l stranga de gat si sa-l arunce intr-un tomberon... Oricum ai lua-o, crocodilul e un animal minunat. Imi place cum sta sub apa, camuflat, doar cu narile si ochii afara, imi place cum merge taras cand nu se grabeste, imi place cum, cand vrea sa fuga, se ridica pe varfuri si o tuleste, imi plac posetele si cizmele si pantofii din piele de crocodil. Apropo de posete si cizme... sunt frumoase, dar as prefera ca animalul sa moara de batranete si apoi sa facem posete si cizme din el. Crocodilii sunt super, nu credeti? Hai pa!
P.S. Multumesc celei de-a doua persoane interesate de blogul meu. E placut sa stii ca ideile tale intereseaza pe cineva.
An nou fericit! Cam tarziu, stiu, dar nu am avut timp. Si cum eu nu scriu decat de la birou... n-am vrut sa trisez si sa scriu de acasa, mai ales ca acasa deschid calculatorul foaaaaarte rar. Oricum, nu conteaza. Observ cu surprindere ca, desi n-am mai scris un post de o gramada de vreme, cineva se intereseaza totusi de blogul meu. O surpriza placuta, ca sa fiu sincera pana la capat, sincer nu credeam ca ma citeste cineva. Multumesc vizitatorului! Mi s-a intamplat o chestie minunata in vacanta! Am fost la cinema! N-am mai fost de pe vremea cand s-a lansat "Erin Brocovich", adica din 2000! Am fost la Timisoara la mall sa dau o tura ca nu mai fusesem cam de un an si ultima data cand am fost cinematograful era inca in constructie. Asa ca m-am dus sa vad daca s-a deschis, si da, era deschis. Ajunsa acolo am constatat ca rula un film de animatie in 3D si n-am rezistat! Am inhatat-o si pe fiica-mea si ne-am dus amandoua. Nu va spun cat a costat, ca e ridicol de mult, dar ma rog, filme 3D nu-s toata ziua, iar fiica-mea nu mai fusese niciodata la film, asa ca mi-am spus WTF si ne-am dus. A fost super super fain, iar fiica-mea a iesit incantata si numai despre asta a vorbit vero 3 zile.. hehehe... ca si mine de altfel. Constat cateodata ca sunt un copil mare si cu parul alb... dar cica e bine cat mai poti copilari.. nu stiu, nu conteaza. Ideea e ca m-am simtit bine si chiar aveam nevoie sa ma simt bine. Sper sa reusesc sa mai scriu ceva curand, am o multime de chestii prin cap... dar timp nu prea... Hai pa!
P.S. Filmul era Bolt (2008), foarte simpatic. Catelul din poza de mai sus e Bolt, eroul principal.
