Urasc spam-ul si pe aia de-l practica! :( + Urari, ca asa-i frumos

Pe cand ma bucuram si eu ca am trafic... nu ca as tine neaprat la trafic (chiar deloc as spune), dar oricum, e flatenat sa vezi ca cineva a citit si ca s-a gandit sa si comenteze... ei bine, tocmai cand ma bucuram am constatat ca de fapt nu e asa, si ca toate comentariile mele sunt spam (cel putin la ultimul post). Cum ma gasesc frate astia sa-mi puna toate cacaturile lor de reclame care nu ma intereseaza catusi de putin? Ce enervant! Foarte enervant!
Stiu ca as putea sa pun setarea aia... aia enervanta (cam tot asa de enervanta ca spam-ul) cu cuvant de verificare... dar eu stiu ca ma enervez cand o vad pe aia undeva, ca atare.. "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" si nu o pun. Si oricum, nici nu stiu daca ar ajuta la ceva, haker-ii si spam-erii sunt intotdeauna mai smecheri decat sistemele de securitate, ca altfel n-ar mai exista, nu?

In alta ordine de idei... se apropie Craciunul. Sarbatoarea mea preferata. E minunat Craciunul, din punctul meu de vedere. Brad, cadouri, copilul bucuros (la anul, doi copii bucurosi... :) ), miros de sarmale si prajituri, multa munca dar si satisfactie multa cand totul e pregatit, aranjat si frumos. Ca de obicei aproape, nu vom avea zapada anul asta de Craciun, dar parca nu-mi pare rau, daca e mai cald si nu aluneca pot sa mai ies si eu din casa la o plimbare... sa ma relaxez dupa hei-rup-ul din zilele premergatoare sarbatorii.
Eh, asta ar cam fi dragilor... CRACIUN FERICIT SI UN AN NOU SUPERB! (in caz ca nu ne mai "auzim" pana la anul!)

Un fel de...

Tocmai mi-am dat seama ca nu voi mai fi la birou, de la un moment dat, daca totul merge bine, pentru o lunga perioada de timp...
Ar trebui sa schimb atunci numele blogului? Sa nu mai fie "Eu, de la birou", ci "Eu, de acasa" sau "Eu, din parc" sau.... hmmmm.
Viata e frumoasa. Asta sa fie singura mea dilema, numele blogului.

Sa muncim cu drag si spor...

De multa vreme ma tot intreb... de ce unii oameni muncesc fara oprire? Fie ca muncesc la serviciu - stau peste program pana seara, fie ca muncesc casa - chestii de genul curatenie excesiva toata ziulica... Si apoi mi-am dat seama... si eu eram asa ceva vreme in urma. Si stiu si de ce eram asa: nu aveam altceva mai bun de facut cu timpul meu, altceva de facut care sa ma faca sa ma simt implinita. Munca te face sa te simti implinit, e adevarat, dar doar atunci cand viata ta personala e un dezastru. Doar atunci. In rest... viata personala, iubirea, copii, statul pe o banca in parc, cititul unei carti sau ascultatul de muzica sunt, dupa parerea mea, lucruri mult mai importante si care te implinesc mai mult, mai profund. La ce-mi foloseste sa lucrez 10 ore pe zi, sa castig o gramada de bani, daca nu am cu cine sa-i cheltui si nu am nici timp sa gesesc pe cineva, sau daca am pe cineva care sta singur acasa si ma astepata cum il astepta Penelopa pe Ulise... si cand in final ajung acasa sunt epuizata si adorm cu nasul in farfurie.... Si pe urma ma mir ca dupa 2-3 ani asa... el isi gaseste pe altcineva si ma trimite la plimbare...
Noroc ca m-am trezit la timp, noroc ca nu mai sunt cea care am fost. Noroc ca de la ora 14 freamat sa ajung acasa (de fapt, adevarul tot e ca n-as vrea nicicamd sa plec de acasa), noroc ca am mizerie pe covoare si praful nesters ca sa ma cuibaresc in bratele lui o ora, sa ma joc cu copilul una, sa fac ceva bun de mancare care sa ne bucure pe toti.... si nu mai e timp pentru curatenie, nu am niciodata timp pentru ore suplimentare la birou... Am noroc. N-am bani, dar sunt fericita, si asta conteaza cel mai mult.

P.S. Un bebe e pe cale... Burta mea e fericita.

Tacere

Nu-i asa ca-i minunat sa poti sa taci alaturi de o persoana fara sa te simti aiurea? Mie imi place mult chestia asta. Sa stau langa el si sa tacem. O privire sa fie tot ce ne trebuie ca sa intelegem. Sa nu fie neaparat nevoie de cuvinte. Sa simtitm si atat.

Nu mai pot

Nu mai pot cu ploaia, cu norii si cu frigul.
Nu mai pot cu apa rece oprita mai mereu.
Nu mai pot cu orasul care arata ca un mare santier.
Nu mai pot cu vuvuzelele.
Nu mai pot cu arestarea lui Diaconescu.
Nu mai pot cu Bianaca Dragusanu si Adelina Pestritu.

Eu cand vreau sa fiu enervata, merg la film.

Da, am fost la filmul premiat al regizorului cica resitean.
Am fost super bucuroasa cand am auzit ca se redeschide cinematograful pentru ca mie imi place de mor sa merg la film. Cinematograful a fost renovat in timp record (vreo 2 saptamani) si s-a redeschis. Nu aveam asteptari si pretentii din punctul asta de vedere. Era in paragina si nici acum nu arata cine stie ce, dar macar e cat de cat curat si se poate utiliza. Nu m-au mancat soarecii, nu m-au muscar tantarii.. deci: ok!
Din pacate publicul lasa de dorit, ca si personalul, daca e sa o spun toata.
Pe usa scria clar:"Film interzis persoanelor sub 15 ani." Desigur ca in sala era copii clar sub 15 ani, neinsotiti. O gasca de vreo 4 din astia au nimerit in spatele meu. Dupa vreo 15 minute ajunsesem la conluzia ca unul din ei este orb si unul surd, cel putin, pentru ca ceilalti doi repetau tot ce spuneau personajele, cu voce tare pentru primii doi. Pe deasupra mai puneau si interpretari proprii a ceea ce spuneau personajele, plus intrebari care ramaneau fara raspuns, de genul.. "Ala nu era Finu'?"
In afara de copiii vorbareti, care nu erau numai vorbareti ci si foarte bine dispusi si radeau la fiecare miscare din film (daca un personaj clipea, pentru ei era o ocazie perfecta sa se sparga de ras in gura mare....), cum spuneam, pe langa acesti copii mai erau in sala si bebelusi, cu varste de la 2 luni la 6 luni, cel mult. Trei bebelusi cu sase parinti. Toti veniti in gasca. Normal ca bietii copilasi nu aveau ce face si au inceput sa planga. Nu le gasesc o vina bietilor bebelusi... dar parintii? Puteau sa faca cu schimbul babysitting cu unul din copii su chiar cu 2 si restul maturilor sa mearga la film... nu? Dar asta ar fi prea mult, ar trebui sa gandesti, sa planuiesti, sa dai dovada ca esti un mare strateg... si nu puteam avea asememea pretentii de la tineretul mergator la film si posesor de bebelusi din Resita.
Si acum, piesa de rezistenta.. huliganii! Exact ca pe vremea impuscatului! Tipii aia de 20 si ceva de ani, care stau invariabil in ultimul rand, care se agata de domnisoare venite singure la film si care in mijlocul celei mai duioase sau tensionate faze urla cat ii tin bojocii :"Pup-oooo baaaaa!" si altre strigaturi din folclorul urban.
Nu a lipsit nimic... nici pungile fosnite, nici telefoanele care au sunat, nici oamenii care s-au plimbat prin sala in timpul filmului. Tacamul a fost complet, iar eu am plecat de la film cu o crunta durere de cap, cu jumatate din dialogurile filmului nepricepute din cauza copiilor din spate care-si reperau intre ei replicile de 5 minute in urma, si in general, cu o scarba teribila.
Cand se va civiliza tara asta? Cand?
Sau poate ca n-am inteles eu mesajul filmului... ce fraiera sunt, acum imi dau seama! "Eu cand vreau sa flueier, fluier...."!!! Deci, daca iti vine sa fluieri in timpul filmului... trebuie sa o faci!
Chiar trebuie?

Cizme de cauciuc

Intotdeauna mi-au placut cizmele de cauciuc. De mic copil mi-au placut. Mi se pareau foarte utile, nu frumoase, doar utile. Eu insa n-am avut niciodata cizme de cauciuc, pentru ca parintii mei nu au considerat ca-mi trebuie. Desi puteau foarte bine sa-mi cumpere, erau pe toate gardurile si erau IEFTINE. Doar nu aveau in ele piele, blana, lac sau mai stiu eu ce chestie care necesita o preluacrare manuala indelungata care sa adauge la costul produsului, respectiv la pretul de vanzare. Cizmele de cauciuc de pe vremea copilariei mele erau niste cizme ordinare, facute doar ca sa nu te uzi la picioare, le aveau in dotare muncitorii sapatori de santuri, copii saraci, taranii care mergeau la camp... si oricine nu isi permitea cizme adevarate...
Acum, cizmele de cauciuc sunt mega fitza. Au model, nu mai sunt doar albastre sau verzi. Acuma sunt multicolore si smechere, si costa de iti pica plombele. Cum pana mea! Sunt cizme de cauciuc! Cum sa dau 200 de lei pe cizme de cauciuc??? Nici alea de piele nu-s asa scumpe... daca le iei in perioada de reduceri... Si stai ca asta nu e tot... esti norocos daca le iei cu 200... inseamna ca le-ai prins la reducere!
Hai sictir, cu cizmele tale de cauciuc cu tot!

Metallica

Din lipsa de idei.... postez ceva ce ma unge pe suflet de fiecare data....



"Master of puppets
I'm pulling your strings
Twisting your mind and smashing your dreams"

Adica cam ca in realitatea de zi cu zi. Cine crede ca-i liber sa face ce vrea... sa se mai gandeasca odata...

Februarie

Si a venit si luna februarie iar eu n-am mai trecut pe aici de ceva vreme. Lipsa de idei. In momente ca asta, ma intreb de ce am blog? Ce rost are sa ai un blog daca tot nu scrii in el? Bune intrebari, la care din pacate nu am raspuns. Ii invidiez sincer pe oamenii aia care au idei in fiecare zi, cateodata chiar de mai multe ori pe zi. Incep sa ma indoiesc de inteligenta mea. Am senzatia ca ma tampesc pe zi ce trece si asta nu poate fi bine.
Am vazut si eu de curand Avatar. Nu la cinema, nu 3D, ci o varianta data jos de pe net. E prea mult pentru mine sa merg 100 km sa vad un film si pe urma sa merg iar 100 km ca sa ma intorc acasa de la cinema. Asa ca vad si eu filmele cum pot. Dar macar acum stiu despre ce vorbeste toata lumea. Filmul nu e rau, dar povestea e una clasica, reciclata. De genul... "Dansand cu lupii" in viitor, SF. Dar e ok, peisajele frumoase, povestea romantica. Mi-a ridicat insa o intrebare... Poate nu ma pricep eu asa de bine, dar eu stiam ca focul, ca sa arda, are nevoie de oxigen. Pe Pandora nu prea era oxigen din cate am inteles eu si totusi unde te uitai, la un moment dat, era prin de flacari frumoase, la fel ca pe Pamant. Ei, na... o mica scapare, nu-i asa o problema.
Oricum, mi-a placut filmul si imi imaginez ca in 3D e mai spectaculos si mai frumos.
In rest... nimic, dar chiar nimic. Viata merge mai departe, la fel de plicticoasa.
Vreau sa vina mai repede vara, sa fie ziua lunga, sa ies la plimbare sa mai fac si altceva, nu numai sa stau si sa ma indop sau sa dorm. Sunt relativ deprimata. Dorm mult dar somnul nu ma satisface si ma simt mereu obosita de parca n-as fi dormit deloc. Asta nu e bine deloc. In fine... o sa treaca, cum trece totul pana la urma.
O zi buna va doresc.

Atacul energetic

"Mihaela Geoană a susţinut la Antena3 că liderul PSD a fost atacat energetic in timpul campaniei, ipoteză pe care a avansat-o cu doar o seară inainte chiar Mircea Geoană, transmite NewsIn. "Poate spun un lucru pe care...Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar in sală oameni care lucrau la acest lucru. Nu ştiu dacă e o teorie sau alta (despre teoria flacării violet, n.r.), dar era pur şi simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucăţi, care erau probabil decisive. Cred eu, e o părere personală. Cred că el le-a simţit atunci. Vreau să spun că am simţit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu", a spus Mihaela Geoană. "Sincer, eu nu cred foarte mult in lucrurile astea, dar ştiu că s-au intamplat", a adăugat ea, precizand că nu poate insă să-i acuze pe cei de la PDL." - www.ziua.net
OK... cat de penibil sa fii? CAT?
Cam atat am avut de spus pe acesta tema.

Happy Birthday To Me.

Da, e ziua mea azi. Dar de anul asta m-am decis sa nu o mai sarbatoresc ca pana acum si anume cu petrecere si nebunie. Ce mare scofala pana la urma si ziua cuiva? E o zi absolut normala, ma simt absolut normal si la fel ca in toate zilele. Atunci la ce buna toata tevatura? E distractiv cand esti mic, mai primesti un cadou, mai dansezi... Astea, e drept, poti sa le faci si cand esti mare, doar ca atunci iti lasa un gust amar: cand erai mic era dovada ca ai mai crescut, ca devii mai matur si mai responsabil; cand esti deja mare si matur si responsabil e doar dovada ca imbatranesti. Nu ca as fi o nebuna din alea care nu vor sa imbatraneasca, sau care se rusineaza ca au imbatranit, dar pur si simplu nu mai vreau sa sarbatoresc. Si gata.
Asa ca... un "La multi ani" e bine venit, dar uitati cadourile si ideea ca vom bea impreuna, incepand cu anul acesta nu se va mai intampla.
Gata.

Post de inceput de an

Am o lene in oase de nici nu stiu cum sa explic. Totusi, partea buna e ca am inceput anul bine la lucru, adica fara multe lucrari de facut, fara urgente si alte cacaturi din astea stresante. Si in plus am inceput miercuri, iar acum e vineri si iar e weekend. Deci da, imi plac saptamanile care tin numai trei zile.
Postul asta nu are un scop in sine. Practic n-am de comunicat mai nimic. Doar "la multi ani" si "bine ne-am regasit si anul asta, sper sa fie mai bun ca cel trecut (desi pentru mine anul trecut a fost buuun, asta nu ma impiedica sa vreau unul si mai bun anul asta).
Chestia cea mai faina la inceput de an e ca am un pic de entuziasm din ala tamp, naiv. Entuziasm de genul "anul asta o sa fiu mai buna, o sa tin cura de slabire, o sa fumez mai putin si n-o sa ma mai cert cu nimeni. De anul asta voi fi o persoana mai buna pe plan personal si profesional". Cam la 5 secunde dupa ce acest gand imi traverseaza neuronul ma apuca rasul. Haida de... asa am zis si anul trecut, si ce daca? Tot la fel am fost, de ce s-ar schimba ceva anul asta?
Si chiar asa e, nu se schimba nimic, iar daca se schimba, e pur intamplator si eu n-am avut nimic de a face cu schimbarea respectiva. Dar e frumos sa-ti imaginezi ca te-ai putea schimba, ca printr-un efort de vointa ai putea deveni o persona mai buna si mai frumoasa.
Cred ca genul asta de ganduri ne alimenteaza cu energia necesara traiului de zi cu zi. Te uiti in jur si totul e gri, personele sunt rele, totul sau aprope toul merge prost, dar idealismul gandurilor tale te face sa treci peste, sa vezi roz si acolo unde nu e si sa mai apuci si ziua de maine cu mintea cat de cat intreaga. Cel putin la mine cred ca asa functioneaza.
In fine, la muti ani deci si sa ne auzim cu bine si anul asta!