25.11.09

Masina dauneaza grav prieteniei

Cel putin asta a fost concluzia la care am ajuns eu dupa o discutie cu fiica-mea. Ea ma intrebase cum de ea, la 8 ani, nu are inca o prietena printre colegele ei. I-am spus ca nu stiu si m-am oferit sa-i impartasesc experienta mea si sa-i povestesc cum am facut eu cand m-am impietenit cu cele cateva prietene bune pe care le am si in ziua de azi.
Pe prima, G, am cunoscut-o in clasa intai. Ne mutasem amandoua in acelasi bloc proaspat construit in cel mai nou cartier al orasului si mergeam amandoaua la aceesi scoala proaspat construita in cartier. Si pentru ca scoala era aproape si noi eram vecine mergeam impreuna la scoala si ne intorceam impreuna de la scoala. Si asa ne-am imprietenit, pe drum.
Pe a doua, F, am cunoscut-o in clasa a cincea, cand m-am mutat la o alta scoala din cartier. Si ea era intr-un fel vecina cu mine, statea in blocul de langa. Si cu ea aveam acelasi drum, plus eram in acceasi clasa. Si uite asa ne-am imprietenit, pe drumul spre scoala si de la scoala acasa.
Pe a treia, P, am cunoscut-o cand am ajuns la liceu. Si ea locuia in cartier si era colega de clasa cu mine, deci ne-am imprietenit pe drumul spre scoala, in inghesuiala din tramvai.
Pe a patra, M, am cunoscut-o cand m-am mutat la un alt liceu. Locuia ceva mai departe de mine, nu chiar la mine in cartier, dar o buna parte a drumului o faceam impreuna. Si cu ea m-am impietenit pe drum.
Pe a cincea, C, am cunoscut-o la facultate. Nu locuiam deloc apoape una de alta, dar chiuleam impreuna de la cursuri si mergeam sa bem cafea impreuna.
Pe a sasea, S, am cunoscut-o cand mi-am schimbat locul de munca in urma cu aproape doi ani. Stam in acelasi cartier, relativ aproape dar ne-am imprieteneit pe drumul facut pe jos catre si dispre sala de fitness.
Pe a saptea, M2, am cunoscut-o cu multi ani in urma, dar nu am apucat sa ne intalnim prea des, nu frecventam aceleasi cercuri. Acum insa, ne-am imprietenit cu copii in parc si datorita faptului ca e un logoped minunat care a lucrat cu fiica-mea.
Totusi, e o constanta in viata mea faptul ca leg prietenii pe drum, la pas. Fiica-mea nu are sansa asta. Scoala ei nu e in cartier, e departe. Copii nu mai merg la scoala din cartier acum. Se duc la alte scoli, nu stiu de ce. Si toti vin cu parintii cu masina, si pleaca tot asa. La scoala nu prea au timp pentru ca au destul de multe activitati si nu apuca sa socializeze. Pe urma in parc, daca cumava nu se cunosc dinainte, nu prea socializeaza nici acolo. Oricum, foarte multi nici nu ies in parc, pentru ca in ziua de azi si parintii au foarte putin timp liber si oricum, parca nu mai ai curaj sa-ti lasi copilul singur in parc. Trec prea multe masini, sunt prea multi ciudati. Asa ca bietii copii sunt condamnati la o viata trista si singuratica in fata televizorului si calculatorului. Sunt grasuti, nu au energie sau au prea multa si nu stiu cum s-o consume. E trist dar adevarat, si din pacate nu prea reusim sa facem nimic in acesta privinta.
Eu am incercat ceva acum. Am dat-o pe fiica-mea la karate. E un loc unde copii au ocazia sa se miste, sa se disciplineze si mai ales sa socializeze. Sper sa reusesc, e trist sa-ti vezi copilul amarat, plangand de dorul unei prietene pe care inca nu a reusit sa o intalneasca. Fiica-mea inca e un pic mai norocoasa. Are un prieten, dar care din punctul ei de vedere are un mic neajuns: e baiat. Ea e deja la varsta la care isi doreste o prietena fata, cu care sa discute despre Hannah Montana, cu care sa-si faca freze, sa se imbrace fistichiu si cu care sa rada, asa cum rad eu cu prietenele mele, de o alta fata care s-a imbracat cine stie cum....
Hai sa ne amintim de copilaria nostra, hai sa incercam sa ne lasam copii mai liberi, hai sa-i scotem din casa din cand in cand. Au si ei dreptul la copilarie.

2 comentarii:

Anonim spunea...

si daca suntem la prieteni si copii, as spune si eu ceva. Ma simt minunat si imi place la maxim faptul ca am vazut si vad crescand fetita prietenei mele/prietenilor de-o viata pot spune. Mai mult de atat, copiii nostri sunt prieteni. E minunat!

Eu, de la birou spunea...

asa e! :)