Urasc ploaia

Si ploua intr-una. Nu era destul ca ma uram pe mine profund, acuma trebuie sa mai si ploua.
De maine incep zilele Resitei. Sper sa nu patesc ca de Ziua Tineretului. Am vrut atunci sa vad un concert al unei formatii rock din Resita, copii tineri dar talentati, pe care imi place sa-i ascult pe oriunde ii prind. M-am uitat pe program cand si unde canta, si m-am prezentata la locul si ora... NIMENI. Nici macar un caine comunitar. Nimeni, nimeni. Nu tu scena, public, iar de formatie ce sa mai zic.. nici urma! M-am plimbat prin tot orasul in speranta ca poate au mutat locatia concertului si eu n-am aflat. Nu era nici un concert niciunde. In fine, am plecat acasa suparata. M-am mai uitat odata pe program, poate ca-s eu proasta si n-am retinut bine. Nu era cazul, pur si simplu cred ca nu s-a mai tinut concertul. Ce ma socheaza pe mine e ca toata lunea stia ca n-o sa se mai tina, pentru ca in afara de mine nu mai era nimeni pe acolo... CIUDAT!
Ziceam... sper sa nu patesc ca atunci. Acum trebuie sa cante iar Phaser (trupa despre care am vorbit pana acum....). Sper de data asta sa-i prind... daca nu ploua... desi cred ca va ploua, normal!
In rest nimic de vazut la zilele astea.... Daminescu (o fi talentat, dar nu gust genul...), Lautarii din Clejani (din nou.. nu pentru mine...) si alti cativa zeci de folcloristi de care nici n-am auzit, dar si daca auzeam, tot degeaba...
In fine, nu ma plang, inteleg ca-i criza si ca probabil primarul a adus ce era mai ieftin sau ce era gratis, ceea ce mi se pare chiar ok. Nu pentru asa ceva ar trebui cheltuiti banii din bugetul local.
Si oricum, sunt mai mult ca sigura ca marea majoritate a populatiei Resitei apreciaza folclorul, asa ca... bine.
Hai pa.

P.S. Zilele alea ale Tineretului au fost organizate de Ministerul Tineretului si Sportului... In lumina ultimelor dezvaluiri despre doamna ministru Ridzi, nu ma mir ca n-am gasit concertul, desi probabil ca a fost decontat pe undeva....

M-am saturat de...

... anumite persoane. Pe bune. Persoanele astea se gasesc online, adica eu le gasesc acolo, sau ele ma gasesc pe mine , nu stiu exact care pe care si de fapt nici nu ma intereseaza.
Vorbesti cu ele, o zi, doua, o saptamana, doua, incepi sa te simti comfortabil. Ai senzatia ca va cunoasteti de secole. Si dintr-o data descoperi cu uimire (da, eu sunt uimita mereu de asemenea comportamente) ca persoanele astea te mint cu nerusinare. Nu le-ai facut nimic, ai fost sincera si draguta, ba chiar cand au avut o problema te-ai implicat, ai pierdut din timpul tau ca sa gasesti solutii pentru ei, te-ai agitat... si cand colo ei te minteau si te tratau ca pe o proasta. Chestia e ca pana la urma ti-ai dat seama... si acum te simti tradata, stupida.... si nu mai reusesti sa te gandesti decat la faptul ca cuiva i-ai parut material bun de luat la misto.
De ce continui, dupa atata experienta (negativa) de viata, sa consider ca omenii sunt buni si sinceri? De ce ma las "pacalita" de fata pe care unii o afiseaza? De ce sunt o fraiera care crede ca daca ea e ok, toti oamenii din jur sunt ok? NU STIU.
Concluzia mea e ca sunt o proasta cu spume. Prea sincera, prea adevarata. Cu sufletul prea la vedere. Ce mai... o proasta.
Promit sa nu mai fiu.
Hai pa....

In caz ca....

... intereseaza pe cineva... NU FUNCTIONEAZA.
Sunt picata in cea mai adanca depresie in care poate pica cineva din cauza unor chestii "superficiale" cum ar fi aspectul fizicului.
In plus ploua. Mereu.
Urasc ploaia, viata mea si tot ce am devenit.
Probabil ca nu voi mai posta nimic pana nu-mi trece depresia. Internetul e locul unde se aduna toti perversii si deprimatii (asa se spune...). Ei bine, ACEASTA deprimata nu vrea sa stea la gramada.
Hai pa.....

O schimbare e necesara.

De ceva vreme nu ma mai suport. Imi dau seama ca ce am inauntru nu mai este reflectat in afara si asta ma supara. Vreau o schimbare. Trebuie, asa nu se mai poate.
De cate ori ma vad in oglinda am un soc, pentru ca eu nu ma percep asa. Si totusi, oglinda nu minte.. eu asa sunt: grasa, diforma deja, fara pic de sex-appeal. Degeaba toata ingrijirea, degeaba miros frumos, degeaba n-am par pe mine, degeaba ma machiez si incerc sa ma imbrac cat mai frumos posibil, degeaba parul imi sta bine. Totul e degeaba cand ai 90 de kile. Nimeni nu ma vrea in preajma.. stric "poza". Sunt mereu prietena cea inteligenta dar prea grasa sa fie invitata la plaja, sau la plimbare. Chair si sotul meu, care ar trebui sa ma iubeasca, nu cred ca ma iubeste in felul in care am ajuns.
Exista persoane care cred ca aspectul fizic nu conteaza. Ca nu-i important decat ce ai inauntru, ce ai in cap si-n suflet. Bullshit, permite-mi sa-ti spun. Nu e asa. Conteaza TOTUL. Si aspectul conteaza mai mult de 50% pentru a fi apreciat.
In fine.... ceva masuri am luat, incepand de ieri. Acum astept rezultatele.
Desi sunt atee, imi vine sa spun... Doamne ajuta! Pentru ca, daca nici solutia folosita acum nu va functiona (dupa atatea esecuri....), atunci nici Dumnezeu cred ca nu ma mai poate ajuta.
Hai pa....

Nu mai reusesc...

... sa postez de la birou. Am pe cap un proiect imens, imbecil si complicat care-mi mananca tot timpul de la birou, tot timpul de acasa... chiar si noaptea visez solutii de optimizare a muncii mele.... OF!
Asa ca azi trisez si postez de acasa, desi doar fizic sunt acasa... mintea a ramas la birou.
Trebuie sa ies putin sa ma "limpezesc".
Hai pa.

Incerc...

sa ma joc si eu ceva... dar nu ma pricep deloc. Hahahaha!!
Hai pa!

O tattoo frumos...!

Cand a inceput emisiunea cu tatuaje (Miami Ink) pe Travel & Living ma cam enerva. Adica ma enerva sa tot aud ce au de zis oamenii aia care veneau sa-si faca tatuaje. Adica ce, imi ziceam eu, nu se poate sa-ti faci un tatuaj doar asa, pentru ca vrei, trebuie musai sa aiba o poveste in spate, o persoana sau intamplare de care sa-ti aminteasca? Ma rog... in ultimul timp am devenit mai cinica si mai pragmatica, nu ma mai las purtata de val ca inainte, asa ca nu gaseam ca e necesara o motivatie ca sa-ti faci un tatuaj.
Oricum... timpul a trecut si incet, incet am ajuns sa prind tot mai mult din emisiune. Azi un pic, maine un pic, pana am devenit fan. Ma enerveaza in continuare povestile cu care-si justifica oamenii tatuajele, dar mi-am dat seama ca tatuatorii sunt niste artisti. Cel putin aia din emisiune. Preferata mea e Kat vod D. Ca fire, e o persoane odioasa in cea mai mare parte a timpului, dar cand se pune sa faca un tatuaj... apoi ala e arta curata (vezi imagine alaturata). Asa ca acum sunt fan si dublu bucuroasa: Kat von D si-a facut propria emisiune, LA Ink. Doua emisiuni in care pot vedea tatuaje frumoase.
Recunosc, toata viata mi-am dorit si eu sa-mi fac un tatuaj. Unul mic, nu colorat, sau nu foarte colorat. Eram gata, hotarata. Apoi m-am intalnit cu o cunostinta care-si facuse un dragon pe tot bratul. Unul mare si fioros. Colorat. L-am intrebat cum e... doare? Oh da, mi-a spus, doare rau. Si asta nu era un papa-lapte ca mine, tipul e un biker din ala dur. Ei bine... mi-a trecut cheful de tatuaj. Dar acuma am posibilitatea sa-i vad pe altii cum isi fac. Daca te uiti acolo pare ca nu doare deloc. Mosi, babe, adolescenti, tineri, femei, barbati... toti suporta cu stoicism, rad si vorbesc vrute si nevrute in timplu tatuarii. Hello!! Pe voi nu va doare? Hummm... ciudat. Omenii astia sunt meseriasi. Si tatuatorii care-s niste artisti, si clientii, care-s niste gigi-duru toti si suporta durerea foarte bine.
Oricum, eu nu ma tatuez, raman la piercingurile mele din tinerete... ajunge. Hai ca va zic, sa nu va imaginati ca-s cine stie ce freak plin de cuie in cap... Am niste amarati de cercei in plus, atata tot. Hehe, ce-ati crezut?
Deci, hora bucuriei si sa cantam cu totii "O tattoo frumos, o tattoo frumos!"
Hai pa!